Potrivit informațiilor, la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în coșul de fum al sobei de încălzit a avut loc aprinderea funinginii. În urma emanării fumului în locuință, proprietara, o femeie în vârstă de 71 de ani a primit intoxicație ușoară.
Astfel, a fost alertat și un echipaj al serviciului de asistență medicală urgentă. Ulterior, femeia a fost preluată de către echipa de medici și transportată la spitalul raional, pentru acordarea îngrijirilor de rigoare.
La moment starea de sănătate a acesteia este stabilă, fiind sub supraveghere medicală. Incendiu în încăpere nu s-a produs, iar circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!