6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
O ucraineană, condamnată la 3 ani de închisoare pentru mituirea unui polițist: A vrut să scoată din țară un copil fără acte

O cetățeană a Ucrainei a fost condamnată la 3 ani de închisoare. Potrivit Procuraturii, femeia împreună cu o persoană, neidentificată de organul de urmărire penală, a promis și transmis unui angajat al Poliției de Frontieră, 500 dolari SUA pentru a permite scoaterea din Republica Moldova a unui minor fără nici un act de identitate. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bălți în termen de 15 zile.

Foto: UNIMEDIA

„Atât urmărirea penală în prezenta cauză penală cât și judecarea cauzei a durat 3 luni, inculpata recunoscându-și vina în cadrul cercetării judiciare.

Prin sentință din 19 aprilie 2023, instanța a recunoscut vinovată inculpata de comiterea coruperii active, stabilindu-i pedeapsa cu închisoare pe un termen de 3 (trei) ani, cu executare în penitenciar pentru femei și amendă în mărime de 200 000 lei.

Măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința acesteia sa menținut până ce sentința va deveni definitivă”, menționează Procuratura.

Totodată, s-a dispus confiscarea din contul persoanei în beneficiul Statului a mijloacelor bănești în cuantum de 500 dolari SUA și telefonul mobil de model iPhone 8.


Pub