–20 °C Cod galben ger 3 zile minimă nopti dimineți predominant zone vizate Moldova 600 Primării lichidate reformă teritorială Ceban avertizează vremuri grele pentru autonomie locală 15 ani Chișinăul al doilea cel mai scump oraș european după Amsterdam pentru apartament 70m² la salariu mediu 400 kV Linia Isaccea-Vulcănești-MGRES căzută probleme rețea Ucraina blackout mii locuitori
Acces la vaccin mai ieftin pentru Moldova: Ministerul Sănătății inițiază procedura de achiziționare printr-un mecanism lansat de COVAX

Republica Moldova va putea cumpăra vaccin anti-Covid la prețuri avantajoase. Platforma COVAX a anunțat astăzi, printr-o scrisoare, ministerul Sănătății despre lansarea mecanismului de cost-sharing care vine să faciliteze accesul echitabil la vaccin, adițional la dozele oferite gratuit pentru 20% din populația țării. În scrisoare se mai menționează că livrarea vaccinului va fi efectuată  în funcție de stocurile disponibile, iar prețul per doză a fost estimat la 7$, care include cheltuielile de transport, taxele de procurare și alte taxe.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit ministerului Sănătății, platforma COVAX va comunica despre cantitatea de doze disponibile pentru a fi livrate pe parcursul anului 2021. 

Astfel, Ministerul urmează să informeze până pe 26 aprilie curent, despre cantitatea de vaccin care va fi procurată în anul 2021.

La data de 30 decembrie 2020, MSMPS a remis către COVAX, cererea prin care a solicitat acoperirea a 50% din populație cu doze de vaccin împotriva COVID-19, dintre care 20% oferite gratuit, iar 30% prin intermediul mecanismului de cost-sharing cu prețuri preferențiale acordate Republicii Moldova.

Până la ora actuală, prin intermediul platformei COVAX au fost livrate Republicii Moldova, gratuit, 14.400 doze Vaxzevria (AstraZeneca) și 24.570 doze Pfizer, iar la sfârșitul lunii aprilie vor fi recepționate încă 48.000 doze de Vaxzevria (AstraZeneca).

Campania de vaccinare în Republica Moldova a demarat la începutul lunii martie, de atunci fiind imunizați circa 71 mii moldoveni.


Pub