6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Gazul rămâne scump până la toamnă. Recean: Aveți promisiunea mea că în noul sezon vom intra cu tarife mai mici
Tariful la gazele naturale ar putea scădea în următoarele luni, dă asigurări premierul Dorin Recean. Acesta a precizat că lucrează împreună cu Guvernul, ca în maximum câteva luni, cetățenii să plătească mai puțin pentru gazele naturale.
Foto: UNIMEDIA

„Guvernul are o preocupare în ceea ce ține prețurile la energie, iată am făcut primul pas și am realizat descreșterea tarifelor. Acum lucrăm ca în următoarea etapă, maxim câteva luni, să putem să micșorăm tarifele și la gaze.

Guvernul întreprinde măsurile necesare, și Energocom a fost în România, Grecia, ca să exploreze posibilitatea de a cumpăra gaz mai ieftin.

Aveți promisiunea mea că în noul sezon, vom intra cu tarife mai mici”, a spus Recean.

În luna mai, Republica Moldova va cumpăra gaz rusesc la prețul de 660 dolari pentru o mie de metri cubi. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban.


Pub