„Conform sentinței din 11 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni, inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 6 luni, cu executare.
Acuzatorii de stat din Ialoveni i-au înaintat învinuirea pe faptul că la 03 august 2024, aproximativ la miezul nopții, inculpatul, fără a deține permis de conducere, a urcat la volanul mijlocului său de transport în stare de ebrietate. Pe o stradă din satul Văsieni, raionul Ialoveni a fost stopat de un echipaj de poliție. Urmare a testării șoferului cu alcotestul „Drager” s-a constatat o concentrație a vaporilor de acool în aerul expirat de 1,49 mg/l, ceea ce, potrivit legii, constituie stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Inculpatul nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pentru o infracțiune similară”, se arată în comunicatul emis de Procuratură.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!