Cea care a apelat numărul unic de urgență, înregistrat la ora 13:30, a fost mama copilului. Aceasta a comunicat despre incendierea unui mijloc de transport, fapt care a motivat deplasarea reprezentanților IP Orhei la fața locului.
În urma măsurilor de investigare, polițiștii din Orhei au stabilit că mașina familiei de model Opel Vectra se afla în ograda gospodăriei, iar copilul cu vârsta de trei ani a urcat în ea de unul singur.
Copilul a incendiat salonul automobilului cu chibrite , ceea ce i-a cauzat leziuni termice. Mama a reacționat imediat ce a văzut fum ieșind din mijlocul de transport.
La moment reprezentanții Inspectoratului de poliție Orhei implementează toate măsurile impuse de situație la fața în scopul relevării tuturor circumstanțelor. Alte circumstanțe se stabilesc.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!