6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Un fost şef de la SIS, un luptător K1 şi ruda acestuia, trimişi în judecată: De ce sunt învinuiţi

Un fost șef al unei direcții din cadrul Serviciului de Informații de Securitate, un luptător K1 și a ruda acestuia vor apărea pe banca acuzaților, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție, care a comunicat despre finalizarea urmăririi penale și remiterea dosarului în instanța de judecată pentru examinare în fond.

Foto: UNIMEDIA

Urmărirea penală a fost pornită în februarie 2022, de către Procuratura Anticorupție în baza unui denunț.

„Potrivit materialelor, în anul 2018, ex-angajatul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), susținând că are influență asupra unor colegi din SIS și angajați ai Procuraturii raionului Nisporeni, a pretins prin intermediul denunțătorului, de la sportivul K1, suma de 5000 de euro, pentru a obține o decizie favorabilă în cauza penală în care era implicată o rudă a ultimului. Astfel, pentru scoaterea unor bunuri de sub sechestru și clasarea cauzei penale în care era vizată ruda sportivului K, ultimul a transmis ex-angajatului SIS prin intermediul denunțătorului, suma de 3000 de euro”, se arată în nota PA.

Învinuiții nu și-au recunoscut vina.

Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, anunță responsabilii.


Pub