6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Explozie la Edineț: O butelie de gaz a provocat o deflagrație puternică într-o gospodărie. Un bărbat de 51 de ani s-a ales cu arsuri

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, s-a ales cu combustie termică de gradul I-II, la membrele inferioare, în urma unei deflagrații produse într-o gospodărie de pe strada Mioriței, din orașul Edineț. Cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de ieri, 10 august, la ora 16:11, anunță reprezentanții IGSU.

Foto: poză-simbol

„Potrivit informațiilor recepționate, deflagrația a avut loc în urma unei scurgeri de gaz de la o butelie de tip butan. Incidentul s-a produs în curtea casei, unde bărbatul efectua lucrări de reparație la un frigider. 

În timpul lucrărilor, s-a produs o scurgere de gaz de la mânerul defect al buteliei. În urma deflagrației incendiu nu s-a produs. 

Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de specialiști”, se arată în comunicat.

„În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat cetățenii că exploatarea buteliilor cu gaz prezintă un pericol iminent pentru viață. Salvatorii îndeamnă oamenii să evite încărcarea și utilizarea buteliilor atât în locuințe cât și în afara lor. Totodată, se interzice folosirea buteliilor și furtunurilor defecte, dar și altor instalații improvizate.

În caz de situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112”, menționează responsabilii de la IGSU.


Pub