„Primăvara în Moldova își potrivește primii pași în ritmul tandru al celor mai frumoase valsuri scrise vreodată. Simbolic și total neîntâmplător, în această zi s-a născut cel care ne-a arătat frumusețea lumii prin muzica sa, cel care a arătat, prin muzica sa, frumusețea plaiului nostru întregii lumi.
La 14 ani venea la Chișinău - desculț, nemâncat și cu banii de drum împrumutați - băiețandrul care avea să devină, peste ani, Marele Eugen Doga. „Mi s-a dat totul ușor, puteam să mă apuc de orice și cred aș fi avut succes”, obișnuiește uneori să spună, dar știm deja că în spatele acestui „ușor” erau niște degete însângerate de la 10-12 ore de exercițiu pe zi. Anume acele degete însângerate de exercițiu au făcut ca muzica lui să curgă ușoară, de parcă s-ar fi scris singură.
Cunoscut, îndrăgit și ovaționat mult peste hotarele țării noastre, a traversat o traiectorie existențială de legendă. Astăzi Eugen Doga își sărbătorește cea de-a 87-ea aniversare. L-am găsit cu același zâmbet cuceritor pe care îl cunoaștem dintotdeauna, cu ironiile subtile și cu pofta de viață sclipind în ochi. Ne bucurăm, dragă maestre, să vă avem alături și vă mulțumim că, prin muzica dumneavoastră, inimile multor milioane de oameni s-au simțit mai ușoare, mai bune, mai libere să iubească. Vă dorim din tot sufletul ani buni, sănătate multă și bucuria tuturor împlinirilor!”, a scris președinta.
Felicitare de excepție de ziua de naștere a maestrului Eugen Doga. Doi polițiști de frontieră au dansat sub legendarul vals al compozitorului „Dulcea și tandra mea fiară”, interpretat de Fanfara Poliției de Frontieră.
Distinsul compozitor, Eugen Doga, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, unul din autorii Imnului Orașului - împlinește astăzi venerabila vârstă de 87 de ani.
Maestrul Eugen Doga, a mărturisit în cadrul unui interviu pentru „O seară perfectă” că nu și-a sărbătorit ziua de naștere niciodată, de cât la evenimentele organizate de stat la care venea și el ca oaspete. Acesta a mai povestit că îi lipsesc întâlnirile cu oamenii de artă, dar și ce regrete are la cei 86 de ani.
Anterior, într-un interviu realizat de UNIMEDIA, Maestrul Doga, a declarat că a avut o copilărie grea, fără tată, iar gustul muncii l-a simțit de mic copil. Încă de atunci știe că anume munca este cea care te poate ajuta să ajungi oriunde vrei tu.
Omul se naște pentru a crea frumusețea, acesta este unul dintre moto-urile de viață ale compozitorului: „Răutatea nu are nevoie de promovare, ea vine singură, trebuie promovată și cultivată și creată frumusețea, ea are nevoie de un aport foarte puternic și cu deplină dare de sine. În lumea frumosului trebuie să te implici ca pe câmpul de război”, a declarat Maestrul în cadrul interviului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!