35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Rusia se retrage din Tratatul privind forţele nucleare intermediare, încheiat cu SUA în 1987

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege prin care suspendă respectarea de către ţara sa a Tratatului privind forţele nucleare intermediare (INF), care a restricţionat utilizarea rachetelor cu rază medie de acţiune încă din vremea Uniunii Sovietice.

Foto: The Nation

Tratatul INF, semnat de SUA şi URSS în 1987, a interzis rachetele cu lansare de la sol capabile să transporte focoase nucleare pe o distanţă între 500 şi 5.500 de kilometri. În virtutea decretului care intră în vigoare de la semnarea sa, Rusia nu se mai conformează prevederilor tratatului. Decizia anunţată în februarie de Rusia a fosta aprobată în iunie de parlamentul rus, scrie Agerpres.

SUA au anunţat anterior că îşi vor suspenda participarea la tratat în baza unor alegaţii potrivit cărora Rusia a încălcat acordul, dezvoltând o rachetă capabilă să opereze în raza de acţiune interzisă de tratat.

Tratatul INF a fost denunţat de Donald Trump pe 1 februarie, apoi de Moscova a doua zi, cele două ţări acuzându-se reciproc de încălcarea lui.

Preşedintele rus a dat imediat ordin să se pună la punct noi tipuri de rachete terestre în termen de doi ani, în special adaptând dispozitive cu rază intermediară deja existente dar cu lansare de pe mare sau din aer.


Pub