35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(video) Forțele Armate vor fi reformate: Proiectul, aprobat la ședința secretă a Parlamentului, cu 62 de voturi. Vor fi sau nu vizați cetățenii

Deputații au aprobat, în ședința închisă la Parlament de astăzi dimineață, proiectul privind efectivul Armatei Naționale. „S-a votat noua structură a Forțelor Armate”, a menționat Igor Grosu. Potrivit speakerului, au votat aleșii din „PAS, Partidul Nostru și cineva dintre neafiliați”.

Foto: radiomoldova.md

„S-a votat noua structură a Forțelor Armate”, a menționat Igor Grosu.

Întrebat dacă noile modificări vor avea impact asupra cetățenilor RM și dacă aceștia vor fi afectați în vreun fel, speakerul a răspuns: „Nu. Este vorba despre adaptarea structurii la realitățile actuale. Va contribui la mai bună apărare a securității statului Republica Moldova”.

„E modernizare?

„Evident, e un răspuns la toate transformările pe care le avem, în special în contextul actual regional. E o adaptare la noile realități.”

„Au votat 62 de deputați - deputații PAS, Partidul Nostru și cineva din neafiliați”, a mai adăugat Igor Grosu.

O ședință închisă, cu acces la informații ce constituie secret de stat, a avut loc la Parlament, după recentele survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova. Deputatul PAS Marcel Spatari spune că Ministerul Apărării va prezenta un raport și că instituția se pregătește pentru „intervenții mai serioase”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că în cadrul acesteia urma a fi examinat proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale.

La rândul său, președinta Maia Sandu a spus că ședința închisă de la Parlament, în cadrul căreia Ministerul Apărării urmează să prezinte informații, este „o procedură firească”. „De ce este secret? Pentru că nu vrem ca alte state, mai ales cele ostile Republicii Moldova, să cunoască toate aceste informații”, a declarat șefa statului pentru presă.

Liderul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a răspuns ironic întrebărilor jurnaliștilor despre subiectele discutate în cadrul ședinței secrete a Parlamentului. „Tot ce pot să spun... este despre maioneza rusească, cu care vom începe să luptăm în curând”, a declarat deputatul din opoziție.

Iar deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, a declarat că ședința închisă de la Parlament „a fost atât de secretă, încât nici ministrul Apărării nu a avut posibilitatea să participe”.


Pub