Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 24 ianuarie 2024, un tânăr de 26 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru cinci episoade infracționale, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Prin aceeași sentință, o tânără de 18 ani a fost condamnată la 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 2 ani.
„Investigația a relevat că, inculpatul, fiind deținut în Penitenciarul nr. 15 - Cricova, a orchestrat transmiterea unui telefon mobil partenerei sale, iar ulterior, prin intermediul aplicației „Messenger” i-a dat indicații acesteia, să apeleze la serviciul 112 pentru a comunica despre o alertă falsă cu bombă. La 26.01.2023, la ora 12:18, tânăra a efectuat acest apel, și a comunicat că Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) este minată, perturbând activitatea instituției și determinând intervenirea la fața locului a specialiștilor, care, cercetând întregul perimetru al sediului, cât și incinta acestuia, substanțe sau dispozitive explozive nu au depistat.
În baza aceleiași scheme, a fost efectuate apeluri la data de 10.02.2023, 15.03.2023, 21.03.2023. 07.04.2023.
Inculpata a declarat că se cunoaște cu inculpatul de mai mult timp, înainte ca acesta să fie deținut. Ulterior, au început o relație. A menționat că alertele false făcute la 112, le-a efectuat de pe 5 telefoane diferite, care i-au fost transmise prin intermediul taximetriștilor. Scopul apelurilor, era de a amâna ședințele de judecată pe anumite cauze penale.
Ambii inculpați și-au recunoscut vinovăția pentru faptele de care au fost acuzați”, menționează PG.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!