Potrivit șefului Serviciului Geniu al Armatei Naționale, locotenent-colonelul Igor Livițchi, cea mai recentă misiune de deminare a fost executată de echipa Batalionului Geniu „Codru”, condusă de căpitanul Mihail Josan.
Geniștii au intervenit în apropierea satului Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, acolo unde, în urma lucrărilor agricole, au fost depistate mai multe obiecte explozive. În rezultatul cercetării solului, geniștii militari au identificat: 26 mine de diferite tipuri, 12 grenade de mână F-1, șase proiectile de artilerie, două bombe de aruncător, trei focoase și 1500 cartușe. Sursa a menționat că munițiile, care datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au fost nimicite în condiții de maximă siguranță.
De la începutul anului până în prezent, geniștii militari au executat 111 misiuni de
deminare, în urma cărora au fost neutralizate 297 obiecte explozive de diferite
tipuri și 11 026 cartușe.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!