„A fost revocat controlul judiciar. Acum pot părăsi și țara”, a spus Kovesi la ieșirea de la Curtea Supremă.
Decizia Curții Supreme este definitivă.
Pe 29 martie, Secția specială de anchetare a infracțiunilor comise de magistrați a anunța că a pus în mișcare acțiunea penală împotriva fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă. Secția a anunțat într-un comunicat că procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile începând cu data de 28 martie 2019. Kovesi nu poate părăsi România decât cu încuviințarea procurorului și nu mai poate desfășura activitatea de procuror.
Fosta șefă DNA este cercetată în dosarul aducerii în România în 2011, din Indonezia, a fostului director al FNI, Nicolae Popa, omul de încredere al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Pe atunci, Kovesi era procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de detenţie în dosarul FNI. La rândul lui, Sebastian Ghiţă a anunţat pe 9 decembrie 2018 că a făcut o plângere penală pe numele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ghiţă reclama că Laura Codruţa Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa. Poliția Română a anunțat, la acel moment, că repatrierea lui Popa a fost făcută conform legislației și a prezentat public facturile plătite de Ministerul de Interne.
În aceeași zi a anunțării măsurii preventive împotriva fostei șefe a DNA, un val de reacții negative la adresa Guvernului și a PSD a venit din partea europarlamentarilor străini, după ce, anterior, transmiseseră critici dure președintele Parlamentului European, liderul popularilor din PE și Comisia Europeană.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!