„Am fost în raionul Călărași, în localitățile afectate de ploile puternice și viituri, inclusiv la Bravicea și Hîrjauca. Am discutat cu oamenii care și-au văzut gospodăriile inundate și drumurile afectate, dar și cu echipele care intervin în teren.
Din păcate, avem pagube considerabile, dar și o victimă. Este o situație dificilă pentru multe familii, iar acum cel mai important este să fim aproape de oameni și să intervenim rapid acolo unde este nevoie.
Salvatorii, polițiștii, autoritățile locale și echipele de intervenție lucrează continuu pentru evacuarea apei, securizarea zonelor de risc și ajutorarea persoanelor afectate. Le mulțumesc tuturor pentru mobilizare și solidaritate.
Vom analiza toate pagubele produse și vom interveni pentru a sprijini comunitățile afectate, astfel încât oamenii să poată reveni cât mai curând la normalitate”, a scris Alexandru Munteanu.
Ploile torențiale din seara de 22 mai au provocat situații grave în raioanele Călărași și Ungheni, după ce în satul Hîrjauca s-a rupt digul unui iaz, iar viitura a inundat mai multe gospodării și drumuri. Potrivit autorităților, prin intermediul Serviciului 112 au fost recepționate numeroase apeluri de ajutor. Oamenii au anunțat despre automobile blocate de ape, gospodării inundate și persoane refugiate pe acoperișuri din cauza viiturii.
Moldelectrica a anunțat că, în urma condițiilor meteorologice nefavorabile, caracterizate prin precipitații abundente și descărcări electrice intense, au fost înregistrate deconectări avariate ale liniilor electrice aeriene de interconexiune de 400 kV Vulcănești – Isaccea și Vulcănești – MGRES.
Clipe dramatice în satul Hîrjăuca, din raionul Călărași, după ce ploile torențiale au provocat ruperea digului unui iaz, iar apele au măturat totul în cale. Trei automobile în care se aflau cinci persoane au fost luate de viitură și duse în mijlocul unui lac format în urma inundațiilor. La fața locului au intervenit de urgență salvatorii, pompierii și polițiștii.
Un bărbat de 48 de ani din satul Dereneu, raionul Călărași, a fost găsit fără viață după inundațiile provocate de ploile torențiale din noaptea trecută. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul s-ar fi înecat în apropierea propriei gospodării, după ce a rămas blocat în mai multe crengi aduse de viitură și nu a mai reușit să se salveze. Corpul neînsuflețit a fost descoperit de un localnic, care a alertat Poliția în această dimineață.
Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj după furtunile și viiturile care au afectat grav mai multe localități din țară, în special raioanele Călărași și Ungheni. Șefa statului a menționat că ultimele 24 de ore au fost „foarte complicate” pentru Republica Moldova, după ce ploile torențiale au distrus drumuri, au blocat trenuri și au inundat zeci de gospodării.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!