Proiectul, care este inedit și unic pentru țara noastră, este realizat la grădinița Nr. 6 din Orhei.
Potrivit autorităților locale, grădinița de tip sanatorial cu cerințe educaționale speciale va fi frecventată de copii cu probleme de sănătate, în special cele respiratorii. La fel, picii care au frecventat grădinița până la închiderea pentru reparație, vor putea reveni de îndată ce instituția își va relua activitatea.
Potrivit reprezentanților primăriei, instituția va dispune de camere saline, două bazine, sală de sport, dar și specialiști calificați.
Noua grădiniță va dispune de șase grupe și va fi frecventată de peste 120 de copii.
la Orhei o grădiniță cu bazin și cameră salină / Sursa:orhei.md
la Orhei o grădiniță cu bazin și cameră salină / Sursa:orhei.md
la Orhei o grădiniță cu bazin și cameră salină / Sursa:orhei.mdAmintim că la sfârșitul anului trecut, în orașul Orhei a fost dată în exploatare grădinița numărul 5, reconstruită capital, conform unui proiect unic pentru țara noastră. Modernizarea instituției preșcolare a avut loc în timp record, iar copiii se bucură, în prezent, de cele mai bune condiții. În premieră pentru Republica Moldova, trotuarul din jurul clădirii este dotat cu sistem de încălzire, pentru a preîntâmpina formarea gheții și, respectiv, a accidentelor.
În total, în Orhei activează șapte instituții preșcolare.
În prezent, municipalitatea din Orhei a lansat și lucrările de reconstrucție a grădiniței numărul 2.
Această categorie conține comunicate de presă și analize ale partidelor, organizațiilor și instituțiilor care dețin abonamente UNIMEDIA.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.