Citește toate știrile la acest subiect

(video/update) Fondatorii caritate.md reacționează la acuzațiile din investigația RISE Moldova

Fondatorii portalului de crowfunding caritate.md neagă acuzațiile de escrocherie cu care sunt asociați în investigația RISE Moldova, "Bani din caritate". 

(video/update) Fondatorii caritate.md reacționează la acuzațiile din investigația RISE Moldova
(Foto: privesc.eu)

"S-a început o panică. Erau sunați de această mamă. Toți au început să meargă la spitalele din Moldova. După sunau și spuneau că temerile nu s-au adeverit", a declarat Svetlana Sainsus, care spune că unii părinți au început să fie sunați si speriați de una din mamele care a apărut în investigație, care le spunea că de fapt au fost înșelați de clinica din Turcia "Medical Park".

Potrivit Svetlanei Sainsus, cofondatoare caritate.md, una dintre mamele care crede ca a fost înșelată, ar fi încercat să o convingă pe cea de-a doua mamă, care tot apare în investigație, să depună mărturie împotriva Svetlanei Sainsus și a centrului din Turcia "Medical Park". 

Pub

În primul caz, în care fetița avea nevoie de operație la cord, la "Medical Park" s-a depistat că nu este grav cazul și nu ar fi nevoie de operație deschisă la inimă, potrivit Svetlanei Sainsus. "Fetei i s-a făcut o angiografie, intervenție printr-o vână de la picior, prin care se ajunge la inimă", a declarat Sainsus. 

Mama fetei din cel de-al doilea caz, pentru care tot s-au colectat bani pentru operație, ar fi cerut ajutor Svetlanei Sainsus, "în fiecare zi, prin mesaje", în care spunea că nu are ce mâncă. 

"O ajutam cum puteam, dar la un moment am decis să nu o mai ajut. Le-am zis că sunt sănătoși și pot lucra. Probabil de aceasta s-a supărat pe mine", a mai explicat Svetlana Sainsus.

Operația fiicei Anei Maleandra, care tot a avut nevoie de intervenție la inimă, a decurs cu succes, a mai spus cofondatoarea caritate.md.

"A venit deja cu o atitudine acuzatoare. I-am spus că nu ne cunoaște. Am stat trei ore, i-am arătat tot. A ales doar două minute din tot ce am zis, unde zâmbesc sarcastic și spun că mă întreține soțul", a declarat Svetlana Sainsus despre jurnalista RISE Moldova, Liuba Șevciuc, care a realizat investigația.

"Când a venit Liuba la noi am spus că vreau să fie investigația corectă. Am povestit cum este. Am arătat statistica. Caritate.md reține 5% din sumele colectate. Nu e procentul nostru. Avem mai multe mecanisme: transfer bancar, paypal, la care procentele variază. Am făcut o medie, să fie un comision la toate, să fie ușor de contabilizat. Eu ca fondator am luptat să nu mai primim bani cash", a explicat și Alexandru Rusnac, fondator al Fundației de Caritate "Sfântul Gheorghe", care deține caritate.md. Acesta s-a arătat indignat că din cele "305 de cazuri finalizate cu succes, au fost alese doar două".

Despre dosarul penal deschis pe caz, fondatorii caritate.md spun că nu au fost anunțați și au aflat despre acest lucru din presă.

Vasile Gonceari, tatăl unui băiatului căruia i-a fost depistată tumoare pe un glob ocular, care acum se află la clinica din Turcia, spune că "toți cei care se tratează acolo sun o familie". Despre Doina și Ali Sirikci, intermediarii de la clinica din Turcia care au grijă de transportarea pacienților, de analize, spune că "fac prea mult".

Potrivit Svetlanei Sainsus și lui Alexandru Rusnac, Doina și Ali Sirikci sunt "profesioniști".

Amintim că RISE Moldova a publicat o investigație despre escrocheriile cu bani din donații, în care este vizat portalul caritate.md. 

"Identifică minori grav bolnavi, le fac publică povestea și adună sume impunătoare de bani din donațiile oamenilor. Ulterior, beneficiarii sunt direcționați la un spital din Turcia, unde medicii simulează efectuarea intervențiilor chirurgicale", scrie rise.md.

Jurnalista care a făcut investigația, Liuba Șevciuc, a fost atacată de administratorii platformei caritate.md, care au publicat o fotografie cu reportera, îndemnând oamenii să-i ceară acesteia ajutor.

Sventlana Sainsus, cofondatoarea caritate.md, a spus că i s-ar fi cerut bani pentru ca articolul să nu fie publicat. "Apropo, n-am eu 20.000 pt voi! da, mi s-a propus să achit să nu iasă reportajul ! Pt ce? nu sunt vinovată cu nimic și am fost ponegrită fără nici o dovadă", a scris Svetlana Sainsus.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub