(video) Ghimpu acționează „grupul Hadârcă” în judecată: „Nu au dreptul să se identifice cu Partidul Lberal”

Se vor întâlni în judecată. Mihai Ghimpu insistă asupra ideii de contestare a semnăturii lui Ion Hadârcă de pe Acordul de constituire a Coaliției de Guvernare Pro-Europeană (CGPE). Totodată, președintele PL va solicita instanței de judecată să interzică „transfugilor” să se identifice drept reprezentanți ai Partidului Liberal, relatează UNIMEDIA.

Potrivit liderului PL, cei șapte transfugi nu au dreptul să vorbească în numele partidului și nu și-au asumat fără voie dreptul de a semna din numele fracțiunii PL.
(video) Ghimpu acționează „grupul Hadârcă” în judecată: „Nu au dreptul să se identifice cu Partidul Lberal”
Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal (Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie)

„Reieșind din Codul Civil și statutul Partidului Liberal, solicităm să fie admisă integral cererea  de chemare în judecată și anularea, în parte, a Acordului privind constituirea și funcționarea Coaliției Pro-Europene. Noi solicităm să fie declarată nulă a Acordului în parte ce ține de utilizarea sintagmelor președintele fracțiunii PL, sau termenul liberal utilizat în identificarea așa-numitului grup al reformatorilor Partidului Liberal. Solicităm să fie interzis ca dl Hadârcă să utilizeze sintagmele „fracțiunea PL” și/sau „Partidul Liberal” pentru identificarea lor publică”, a menționat Ghimpu.
 
Liberalul subliniază că nu este corect că Acordul a fost semnat de doi președinți de partid și de a treia, în calitate de președinte al fracțiunii.
 
„Cele două partide sfidează legea și standardele europene și au acceptat ca dl Hadârcă să pună semnătura alături de ei, în calitate de președinte al fracțiunii, am considerat că a venit timpul să rezolvăm această problemă pe cale judiciară. O dată și pentru totdeauna. Nici PLDM-ul, nici PD-ul, și nici Parlamentul nu vor să respecte legea”, a mai spus sursa.

UNIMEDIA precizează că Acordul politic privind constiturea noii coaliții de guvernământ a fost semnat de liderul PLDM, Vlad Filat, liderul PD Marian Lupu și liderul grupului reformatorilor PL, Ion Hadârcă, în calitate de președinte al fracțiunii PL.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub