(video) Ghimpu, deranjat de vizita lui Rogozin și Patriarhului Kiril în Republica Moldova

Liberalii s-au arătat deranjați de momentul ales de vicepremierul rus Dmitri Rogozin și Patriarhul Kiril pentru vizita în Republica Moldova.

În cadrul unei conferințe de presă, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, vicepreședintele  formațiunii, Valeriu Munteanu, au declarat că vizita celor doi oficiali au drept scop umilirea poporului moldovenesc, transmite UNIMEDIA.

„Noi nu suntem împotriva ca să avem relații cu toți oficialii de state, inclusiv din Federația Rusă. Ne deranjează că aceste vizite vin în zile importante pentru noi. Dacă venea Rogozin până la 2 septembrie, sau după, nu ne deranja. Rogozin a mai venit pe 9 mai și a dansat în PMAN. Dar a venit la 200 de ani de la lansarea Mitropoliei. Adică prin vizita sa acceptăm ocupația, pentru că mitropolia a venit ca urmare a ocupației”, a subliniat Ghimpu.

Munteanu a punctat că prin vizita sa la Tiraspol, vicepremierul rus vrea să alimenteze separatismului din stânga Nistrului, care urmează să fie sărbătorit în data de 2 septembrie.

„Aceste vizite se fac cu umilința poporului, vin să ne dea din deget. Mai mult decât atât, Patriarhul Kiril nu poate veni în vizită doar la invitația fețelor bisericești. Trebuie neapărat să fie o invitație oficială din partea autorităților a premierului sau a șefului statului. Noi vrem să vedem acea invitație făcută Patriarhului rus și vicepremierului rus, inclusiv partea motivantă a acesteia. Vrem să vedem de ce anume în septembrie? Noi suntem convinși că este legată de marcarea celor 200 de ani de ocupație”, a adăugat Valeriu Munteanu.

UNIMEDIA precizează că Dmitri Rogozin va veni pe 2 septembrie la Chișinău unde va avea întrevederi cu vicepremierul Valeriu Lazăr, prim-ministrul Iurie Leancă și vicepremierul pentru reintegrare a țării, Eugen Carpov. A doua zi, acesta se va deplasa la Tiraspol unde, potrivit datelor oficiale, va pune prima piatră de temelie la construcția unui spital.

Preafericitul Patriarh Kiri va vizita Republica Moldova în perioada 7-9 septembrie 2013, pentru a participa la festivitățile prilejuite de aniversarea a două sute de ani de la crearea Eparhiei de Chișinău. Aparatul de zbor va ateriza pe Aeroportul Internațional Chișinău la ora 15.00  Patriarhul se va afla pentru a doua oară la Chișinău în trei ani. Totodată, Patriarhul va vizita Tiraspolul și se va întâlni cu liderul de acolo, Evgheni Șevciuk.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub