(video) Democrații anunță, dar Guvernul plătește: Proiectul de aprovizionare cu apă în regiunea Cotul Morii, anunțat de la tribuna PD

În prag de campanie electorală pentru alegerile parlamentare, Partidul Democrat vrea să aducă „apă bună” în mai multe localități din țară.

Astfel, PD vine cu mai multe inițiative de soluționare a problemei asigurării­­­ cu apă potabilă și canalizare în mai multe sate. Despre aceasta a anunțat vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, în cadrul unui briefing.

„În special, astfel de problemă apare în astfel de raioane precum Edineți, Drochia, Glodeni, dar și raioane din centrul țării.  Cunoaștem foarte bine problema Cotului Morii. O problemă care cândva a adus foarte multe probleme politice, doar că nu a fost rezolvată, din păcate. Astăzi, oamenii primesc apă potabilă cu transportul organizat de primărie și oamenii au cantitate limitată. Problema aceasta este și pentru alte zeci de localități de lângă Cotul Morei”, a subliniat Cebotari.

Responsabilii de la Guvern au alocat 26 de milioane de lei pentru asigurarea până la sfârșitul acestui an construcția apeductului din Cotul Morii. „Doar că nu putem să abordăm aceste probleme segmentar și să sărim de la o problemă la alta. De aceea am ajuns la înțelegerea foarte clară, cu toate instituțiile de resort,  să fie reevaluată acea strategie de asigurare cu apă, care a fost aprobată prin hotărârea din 2014”, a punctat Cebotari.

În timp ce Vladimir Cebotari anunța „soluția” de la tribuna Partidului Democrat, Guvernul anunța presa printr-un comunicat că va oferi 26 de milioane de lei din Fondul Ecologic Național pentru continuarea construcției sistemului de apeduct în unsprezece localități ale raionului Hâncești.

De asemenea, Cebotari a menționat că rezolvarea acestei probeleme a venit din partea membrilor PD, însă decizia de a aloca bani pentru îmbunătățirea infrastructurii de alimentare cu apă în localitățile din lunca Prutului a fost luată, ieri, în cadrul ședinței Consiliului de Administrare a Fondului Ecologic Național.

După construcția apeductului, circa 17 mii de locuitori vor avea oportunitatea de a se conecta la apă de calitate.

„A fost luată decizia de a aloca bani din resursele Fondului Ecologic Național, după ce Agenția Apele Moldovei a depus un demers prin care solicita finanțarea următoarei etape a proiectului ”Complexul de asigurare cu apă potabilă a satelor din raionul Hâncești (localitățile din lunca râului Prut”). Proiect ce va oferi oportunitatea de a conecta la rețeaua de apeduct locuitorii din satele: Nemțeni, Obileni, Cățeleni, Ivanovca, Cotul Morii, Sărăteni, Leușeni, Onești, Strâmbeni, Costești și Bujor. Cei 26 de mln de lei sunt necesari pentru realizarea etapei a patra a proiectului”, a menționat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici, în debutul ședinței.

Totodată, ministrul a precizat că proiectul este implementat de Agenția Apele Moldovei, instituție ce va asigura monitorizarea lucrărilor de construcție, respectarea termenilor de realizare a proiectului, inclusiv asigurarea calității lucrărilor efectuate.

UNIMEDIA amintește că, în urma ruperii barajului de la Nemțeni, 6-7 iulie 2010, patru localități (Cotul Morii, Obileni, Nemțeni și Sărăteni) au fost înecate de ape.

S-au înregistrat 2475 de sinistraţi, 1105 case deteriorate, iar 158 dintre ele au fost distruse integral. De asemenea, apele au inundat 4100 ha de semănături, 1220 ha de grădini particulare și 4108 ha de pășuni. Pagubele materiale provocate de inundaţiile din vara anului 2010, precum şi pierderile economice generate de către acestea, au fost estimate atunci la suma de 41,92 milioane dolari SUA. 

Pub