(video) Are loc lansarea Raportului de monitorizare a conținutului mass-media din perspectiva respectării echilibrului de gen

În aceste clipe are loc lansarea Raportului de monitorizare a conținutului mass-media din perspectiva respectării echilibrului de gen, realizat în cadrul campaniei „Presa echilibrează genul!”

(video) Are loc lansarea Raportului de monitorizare a conținutului mass-media din perspectiva respectării echilibrului de gen

O mare parte din mass-mass nu asigură echilibrul de gen şi nu sunt preocupate de promovarea egalității de șanse prin intermediul produselor lor jurnalistice. Contribuţia instituţiilor media şi implicarea jurnaliştilor în realizarea acestui obiectiv este neuniformă, atât din perspectiva  echilibrului de gen, cât şi a modului în care sunt reflectați bărbaţii şi femeile, constată Raportul de monitorizare a conținutului mass-media din perspectiva respectării echilibrului de gen, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) miercuri, 7 martie 2018.

Pub

Printre instituțiile media monitorizate se regăsește și postalul nostru de știri UNIMEDIA cu 24,7%.
 
Potrivit raportului, prezenţa femeilor şi bărbaţilor este neuniformă și în funcţie de tematica reportajelor. Bărbaţii dețin o poziție dominantă în materialele ce abordează subiecte politice, in timp ce femeile sunt mai des citate ca surse și protagoniste în cele ce țin de  domeniul educației. Un anumit echilibru a fost observat  în materialele despre sfera socială.
 
Analiza reportajelor sub aspectul respectării legislaţiei în vigoare şi a Codului deontologic al jurnalistului, cu  referire la egalitatea de gen, constată o absență aproape totală a  expertizei femeilor în subiecte pe teme economice,  administrative, finanţe, de politică externă, reforma electorală etc. Respectiv, femeile lipsesc din talk-show-urile social-politice.
 
Potrivit Raportului de monitorizare, unele media au publicat materiale cu intenţia declarată de a combate stereotipurile de gen, promovând  modele pozitive de implicare a femeilor şi bărbaţilor în viaţa socială. Totuși, difuzarea reportajelor care promovează modele pozitive nu este o tendinţă generală, ci mai curând o manifestare  rară.
 
Nu au fost înregistrate multe cazuri de promovare a  stereotipurilor de gen. Câteva din cele înregistrate nu sunt conştientizate şi apar în cadrul unor reportaje care îşi propun combaterea acestora.
 
Monitorizarea celor 10 instituții media a fost efectuată în perioada 6 noiembrie-3 decembrie 2017. Raportul integral va fi disponibil pe portalul CJI, media-azi.md.
 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub