(video) Andrian Candu evită, din nou, să răspundă de ce și-a retras copilul de la liceul „Orizont”

Președintele Parlamentului Andrian Candu iarăși a refuzat să răspundă de ce și-a luat copilul de la liceul Orizont din capitală, de unde au fost expulzați șapte cetățeni turci.

Foto: UNIMEDIA

„Sunt chestiuni pur de familie și personale. La un moment dat am să vă spun mai multe.  O să fiți foarte mirați de răspunsul meu.  De aceea nu puteți să aflați mai multe decât ceea ce poate fi spus”, a declarat Candu.

UNIMEDIA precizează că potrivit unor surse, unul dintre copiii lui Andrian Candu, și-a făcut studiile la Liceul Orizont în anii precedenți.

Recent, la sfârșitul anului de studii, oficialul a decis să-și mute fiul în altă instituție de învățământ.

Filmul expulzării celor 6 cetățeni turci:

La data de 6 septembrie curent, la ora 8:50, pe o rețea de socializare apar primele informații precum că șase persoane de la un liceu din Chișinău, printre care directorul instituției, au fost ridicate către Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) și transportate într-o direcție necunoscută. 

După o oră, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că cei șapte cetățeni străini sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.

Ulterior, pe site-ul SIS mai apare o precizare, precum că aceștia nu au fost reținuți, dar escortați, însă nu se spune în ce direcție.

Surse UNIMEDIA ne-au declarat că cetățenii turci au fost duși imediat la Aeroport și urcați în avionul de pe cursa Chișinău-Istanbul, însă decolarea nu a avut loc la 9:35, însă la 11:00.

Prima reacție a venit de la Amnesty International Moldova, care s-a declarat profund îngrijorată de pericolul iminent pentru viața și securitatea persoanelor, precum și de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, în privința administrației rețelei de licee „Orizont”.

Mai apoi, au venit zeci de mesaje pe rețelele de socializare din partea profesorilor, părinților și ai elevilor. 

Zeci de actualizări pe minut, mii de tweeturi cu hashtagul #MoldovaStopExtradition apar pe rețeaua de socializare Twitter. Majoritatea celor care postează își exprimă îngrijorarea și apelează la instituțiile și mass-media internaționale.

De asemenea, zeci de persoane, printre care și rudelor celor expulzați, au protestat pe Aeroportul Chișinău până seara târziu, în speranța de a afla noi informații.

În schimb, reacțiile oficialilor au venit seara, iar din ele se subînțelege că operațiunea a avut loc deja cu succes, ceea ce ar însemna că cetățenii turci au fost expulzați.

Președintele țării, Igor Dodon, acuză presa de standarde duble și spune că „au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice”. 

Președintele Parlamentului Andrian Candu a solicitat organizarea unor audieri parlamentare în cazul expulzării din țară a celor șapte cetățeni turci, iar Pavel Filip a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să ia toate măsurile necesare pentru desfășurarea în continuare a procesului de studii în liceul privat, în care activau cei șase cetățeni turci expulzați astăzi din Republica Moldova.

Operațiunea SIS a ajuns în atenția UE. Astfel, șapte eurodeputați au trimis o scrisoare către președintele Igor Dodon și prim-ministrului, Pavel Filip,  prin care solicită eliberarea urgentă a profesorilor reținuți. În acest sens, dânșii susțin că situația dată este o încălcare a drepturilor omului, iar autoritățile nu dau nicio explicație.

De asemenea, cu o reacție dură în acest sens, a venit și comisarul european pentru negocieri de extindere și politică de vecinătate, Johannes Hahn, menționând că Guvernul și autăritățile moldovenești ar trebui să respecte statul de drept.

Și în presa română, subiectul este pe larg mediatizat, Mustafa Oz, directorul unui liceu bucureştean,finanţat de organizaţia Lumina, care susţine şi instituţia din Moldova, spune că acuzaţiile sunt un "serviciu" pentru Recep Erdogan.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.