(video) Piesa care ar putea depăși recordurile hit-ului „Despacito”

Melodia „X” cu Nicky Jam și J. Balvin a depășit un miliard de vizualizări pe Youtube în mai puțin de cinci luni. E un nou succes latino uriaș, care amintește de cel de anul trecut al lui Luis Fonsi și Daddy Yankee: „Despacito”. Videoclipul „Despacito” a depășit deja 5 miliarde de vizualizări în 19 luni. Chiar dacă un astfel de record pare greu de atins, similitudinile între cele două cântece sunt multe și există voci care spun că „X” ar putea deveni noua melodie ce va înnebuni planeta, relatează digi24.ro. 

(video) Piesa care ar putea depăși recordurile hit-ului „Despacito”
(Foto: mundotkm.com)

Anul trecut, „Despacito” a bătut toate recordurile. Hitul mondial al lui Luis Fonsi a inundat radiourile, televiziunile, platformele de streaming, adesea până la dezgust: în aprilie, un grup de hackeri a reușit să șteargă clipul de pe Youtube. Chiar și așa, videoclipul a reușit să adune peste 5,3 miliarde de vizualizări, un fenomen rar întâlnit în industria muzicală. 

Pub

Nu sunt mai mult de 100 de melodii pe Youtube care au depășit un miliard de vizualizări și, în afară de „X”, niciuna nu este încărcată în acest an, ci anterior lui 2018.

Timp de mai multe săptămâni, „X” a fost titlul cel mai întâlnit în playlist-urile utilizatorilor de Spotify. Este un parametru care, potrivit platformei de streaming, indică ce melodie are șanse să fie succesul verii. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub