(video) Opoziția parlamentară la discuții cu reprezentanții Comisiei de la Veneția. Despre ce au discutat

Liderii Partidelor PSRM, PCRM, PLDM și PL au avut astăzi întrevederi cu repezentații Comisiei de la Veneția, OSCE/ODIHR și GRECO.

Foto: captură video

Vizita înalților reprezentanți are loc în contextul scrisorii adresate de către președintele Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei domnului Preda Florin, președintelui Comisiei de la Veneția, unde se cere ca reprezentații Comisiei de la Veneția să facă o analiză a legislației Republicii Moldova privind finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale.

Liderul PLDM spune că în cadrul întrevederii, au încercat să răspundă la unele întrebări din partea reprezentanților UE. „Pe dânșii îi interesează dacă legislația în vigoare privind legislația finanțării partidelor, este una care asigură echitate tuturor partidelor politice”. Deliu a precizat că la ședință a precizat faptul că actualele prevederi nu corespunde realităților, deoarece în cadrul proiectului de lege privind finanțarea partidelor, a fost comisă o eroare. Inițial în acest proiect se prevedea că donațiile din partea persoanelor fizice nu trebuia să depășească 20 de salarii medii pe economie, iar din partea celor juridice – 40 de salarii medii pe economie. „Cineva peste noapte a mai adăugat câte un zero”. În acest sens, în luna mai al acestui an, PLDM a venit cu niște modificări la proiectul de lege.

În cadrul dezbaterilor, reprezentații Comisiei de la Veneția și-au făcut notițe, iar mai apoi vor lua o decizie la Comisia de la Veneția cu referire la prevederile legale privind finanțarea Partidelor și campaniilor electorale.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.