(video) OnePlus pregăteşte un telefon special dedicat filmului Avengers: Infinity War

OnePlus a lansat anul trecut alături de Disney o variantă specială a modelului OnePlus 5T cu branding Star Wars într-o culoare exclusivă şi e pare că parteneriatul dintre cele două companii va continua şi în viitorul apropiat. Pagina oficială OnePlus din India a publicat un teaser video în care putem vedea logo-ul OnePlus suprapus cu cel al supereroilor Avengers din universul cinematic Marvel, companie care aparţine tot de Disney.

(video) OnePlus pregăteşte un telefon special dedicat filmului Avengers: Infinity War
(Foto: go4it.ro)

Acest teaser ar putea sugera că vom vedea o variantă specială a unui smartphone OnePlus cu branding nou şi conţinut exclusiv din Avengers: Infinity War. Având în vedere că filmul se lansează la sfârşitul lunii aprilie, probabil că este prea devreme pentru a ne gândi la o variantă specială pentru OnePlus 6, întrucât acest telefon încă nu a fost prezentat încă în mod oficial şi nici nu ar fi destul timp pentru a-l lansa înainte de apariţia din cinematografe.

Pub

Este curios însă faptul că producătorul chinez ar mai lansa un OnePlus 5T special atât de târziu, cu doar câteva săptămâni înainte de OnePlus 6. Totodată, stocurile modelului 5T încep să se termine, cei din Statele Unite fiind nevoiţi să aştepte OnePlus 6 pentru a putea comanda un nou smartphone OnePlus. Astfel, această veste ar putea sugera că OnePlus 6 este mai aproape decât credeam iniţial. Compania deja a confirmat numele oficial al telefonului, pornind o secţiune dedicată acestuia pe forumurile oficiale.

OnePlus 6 urmează să fie lansat cu un display OLED decupat în partea de sus şi echipat cu un chipset Snapdragon 845, 6 GB memorie RAM şi o cameră duală performantă. Tot ce rămâne să aflăm despre telefon este data lansării şi preţul final. Odată cu schimbarea de design este aşteptată şi o creştere a preţului de pornire al noului telefon OnePlus în comparaţie cu modelele precedente.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub