(video) Iarna vine cu căldură și confort termic pentru cei 140 de copii de la grădinița „Lăstărel” din orașul Fălești

Copiii de la grădinița „Lăstărel” din Fălești se încălzesc cu energie verde și folosesc apă încălzită de energia soarelui. Noul sezon de încălzire începe cu dreptul pentru administrația instituției preșcolare care a reușit cu implicarea comunității și cu sprijinul financiar al Uniunii Europene să schimbe vechiul sistem de încălzire și să instaleze o nouă centrală termică, care funcționează pe bază de biomasă – energie locală și ecologică. 

„Nu aveam suficienți bani pentru a încălzi grădinița toată ziua și foloseam vechea centrală doar jumătate de zi, diferența de temperatură se simțea la primele ore ale dimineții până se încălzeau pereții. Acum, ne permitem să încălzim 24/24 întreaga grădiniță și temperatura este mult mai potrivită pentru copii. În plus, apreciem faptul că grădiniţa are acces la energie curată, produsă la noi acasă și avem siguranţa că nu vor fi întrerupte livrările de biocombustibil, dar și că odată cu dezvoltarea sectorului vom avea prețuri din ce în ce mai competitive la biocombustibil, menționează directoarea instituției, Lilia Navrotschi.

Grădinița „Lăstărel” este prima grădiniță dintre cele șase din orașul Fălești care a renunțat la încălzirea cu energia tradițională și a trecut la încălzirea cu resurse regenerabile, de asemenea, în cadrul proiectului au fost montate și colectoare solare, care au înlocuit cele două boilere electrice. Sistemul reglează automat temperatura apei, pentru a evita supraîncălzirea în zile toride sau dezvoltarea bacteriilor atunci când temperatura apei din rezervor este redusă.

 „Mă bucur foarte mult atât pentru copii, cât și pentru personalul instituției. Este mult mai comod de când s-au instalat colectoarele solare, avem mereu apă caldă și nu trebuie să așteptăm să se încălzească. Înainte aveau doar două grupe apă caldă de la boilere electrice, iar copiii din celelalte trei grupe trebuiau  să aștepte să dezmorțim apa pentru a se spăla pe mâini.  E mai ușor și pentru bucătărese, nu mai este necesar să încălzească apa pentru menaj și e și o economie de timp, dar mai ales de bani”, menționează Prodan Elena, educatoare în cadrul instituției.

 

De eficiența noului sistem de încălzire și comoditatea deservirii acestuia s-a convins și operatorul din sala de cazane, Dumitru Munteanu, care menționează că este ușor de încărcat cu biocombustibil, este ușor de curățit cazanul, dar cel mai important, este curat. „Centrala veche se afla în interiorul grădiniței, ceea ce crea un disconfort considerabil, era și praf de cărbune, și miros, acum centrala este înafara instituției, este dotată cu toate cele necesare și e comod de lucrat”.

Pentru instalarea sistemului termic pe biomasă şi a colectoarelor solare, Proiectul Energie și Biomasă a alocat 1 300 000 de mii de lei din fonduri europene, comunitatea a investit  307 000 mii de lei, fonduri ale APL, dintre care 12 000 de lei este contribuţia părinţilor. Centrala are o capacitate de circa 200 KW și încălzește peste 1200 de metri pătrați.

Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, este un proiect de trei ani realizat în perioada 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului, implementat în 2011-2014, cu un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro). Partenerul naţional al Proiectului Energie şi Biomasă este Ministerul Economiei şi Infrastructurii. 

Mai multă informaţie despre Proiectul Energie şi Biomasă găsiţi pe www.biomasa.md şi pe pagina de Facebook.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub