(video) De astăzi, deținătorii de pașapoarte românești vor fi înștiințați prin SMS cu 3 luni înainte să le expire actul

Deținătorii de pașapoarte românești care au comunicat la depunerea cererii un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informați că le expiră pașaportul, cu una până la trei luni înainte de expirare. Sistemul de notificare a devenit funcțional începând de astăzi.

(video) De astăzi, deținătorii de pașapoarte românești vor fi înștiințați prin SMS cu 3 luni înainte să le expire actul
imagine simbol (Foto: JustConsult)

Textul mesajului va fi: „Pașaportul dvs. va expira în curând. Pentru reînnoire, programați-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate)“. Pentru SMS-urile transmise la nivel național, va figura ca semnatar D.G. Pașapoarte, iar în străinătate, Departamentul Consular. Mesajele vor fi trimise de la numărul scurt 1813, la eticheta de expeditor figurând termenul PAȘAPOARTE.

De asemenea, în această lună, vor primi un SMS de notificare și cetățenii cărora le-a expirat pașaportul în ultimele 6 luni. 

Pub

Sistemul informatic a fost pus la dispoziție de integratorul proiectului Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie – E-Pass, Compania Națională Imprimeria Națională, în urma unei proceduri de achiziție derulată prin SEAP.

Printre demersurile inițiate de MAI și MAE pentru simplificarea procedurilor de obținere a pașaportului și de reducere a aglomerației de la structurile de pașapoarte, care se înregistrează mai ales vara, se numără interconectarea sistemelor informatice ale celor două ministere, măsuri pe linie legislativă (ex. proiectul de lege pentru creșterea valabilității pașapoartelor), de resurse umane (ex. încadrarea de personal din sursă externă pentru serviciile de pașapoarte) precum și organizarea unei campanii de conștientizare a cetățenilor cu privire la necesitatea de a-și face pașaport din timp pentru a evita aglomerația din perioada concediilor.

Sloganul campaniei este „Anul are 12 luni, nu aștepta vara! Documentele de călătorie pot fi făcute din timp”.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub