(foto/video) Autoritățile promit să renoveze parcul Valea Trandafirilor până la vară

Parcul Valea Trandafirilor se transformă în șantier pentru trei luni. Autoritățile au decis reamenajarea acestuia și promit că lucrările vor fi finisate până la începutul lunii iunie. 

Autoritățile își propun să reabiliteze aleile pietonale, să amenajeze piste pentru bicicliști și să ilumineze inteligent parcul.

Proiectul de renovare va costa municipalitatea 13.7 milioane de lei, iar licitația pentru proiectul cu privire la electricitate urmează să fie lansată în această săptămână. 

Șefa de la Primărie a propus ca unele întreprinderi municipale să înceapă deja lucrările. „Cei de la EXDRUPO pot deja să intervină pentru a scoate asfaltul vechi. În paralel, și cei de la spații verzi se pot ocupa de amenajarea clumbelor”, a menționat Silvia Radu. 

Totodată, primărița a ținut să atenționeze cu privire la stabilirea exactă a termenilor. „Să fie penalizată compania dacă nu va respecta temenul prestabilit. NU așa cum se făcea până acum: se încheia un contract, nu se executa, apoi se mai încheiau încă trei contracte și totul costa mult mai mult”, a punctat aceasta. 













Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub