(video) Acțiuni electorale pentru primari în prag de alegeri parlamentare: PD majorează salariile unor funcționari publici locali cu până la 50%

(update 12:00) În prag de alegeri parlamentare, Partidului Democrat a decis majorarea salariilor cu până la 50% primarilor și mai multor angajați, care lucrează în instituțiile administrativ locale din localitățile Republicii Moldova. Despre aceasta a anunțat vicepreședintele PD-ulu Vladimir Cebotari în cadrul briefingului săptămânal de presă.

Potrivit acestuia, săptămâna trecută au fost făcute rectificări la bugetul Republicii Moldova pentru anul 2018.

PD încă nu are numărul de persoane care vor beneficia de majorare, însă se cunoaște suma, care este necesară. Este vorba de 26 de milioane de lei.

Pub

„Această crește salarială, urmează să fie efectuată chiar din acest an, chiar din luna august. Deoarece, chiar în această săptămână, urmează și săptămâna viitoare să fie aprobate în două lecturi, două proiecte de legi, care vor face posibilă distribuirea a celor câteva zici de milioane de lei, care au fost bugetate special în aceste scopuri”, a precizat Cebotari de la tribuna PD-ului.

(11:30) Briefingul săptămânal organizat de Partidul Democrat din Moldova.

UNIMEDIA retransmite live. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub