Ultima oră: Mandatul lui Andrei Năstase nu a fost validat de către Curtea de Apel

După o oră și jumătate de deliberări, magistrații de la Curtea de Apel au susținut decizia Judecătoriei Chișinău, cu sediul centru, privind invalidarea alegerilor locale. Decizia a fost luată de magistrații Ala Malîi, Ecaterina Palanciuc și Vladislav Clima.

„Un proces al absurdului, este vorba de o crimă împotriva capitalei, democrației și Republicii Moldova”, a declarat Andrei Năstase după pronunțarea deciziei.

Foto: UNIMEDIA

Curtea de Apel a confirmat decizia Judecătoeriei Chișinău de ilegalitatea alegerilor locale anticipate din Chișinău, din 3 iunie curent.

Judecătoria Chișinău a motivat decizia privind anularea rezultatelor alegerilor locale prin faptul că Ion Ceban și Andrei Năstase ar fi făcut agitație electorală în ziua alegerilor.

"...este evident că ambii concurenți electorali, în ziua alegerilor, au îndemnat alegătorii la vot și au admis acțiuni considerate de către instanța de judecată, în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile, ca fiind agitație electorală ilegală.
 
[...] În astfel de circumstanțe, instanța de judecată constată că, agitația electorală efectuată ilegal în ziua alegerilor, care a fost adresată unui număr de persoane
incontestabil mai mare decât diferența de voturi dintre candidați, atestă faptul, că alegerile, la finalul lor, au fost alterate prin comportamentul candidaților electorali.
 
De menționat că în cadrul ședinței Comisia Electorală de Circumscripție Chișinău a confirmat legalitatea alegerilor locale noi.
 
Amintim că la data de 19 iunie curent Judecătoria Chișinău nu a validat mandatul lui Andrei Năstase. Decizia a fost pronunțată de către judecătoarea Rodica Berdilo.
 

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.