Ultima oră: Cei șapte cetățeni turci expulzați din Republica Moldova sunt într-un penitenciar din apropiere de Istanbul

Cei șapte angajați ai liceului Orizont din Chișinău care au fost expulzați ieri din Republica Moldova sunt în Istanbul. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către, avocata Liceului, Tatiana Guma.

Dânsa ne-a declarat că deținuții se află în arest într-un penitenciar din apropiere de Istanbul. 

Alte informații, la moment, nu se cunosc.

 
Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că cei șapte cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.

Amnesty International Moldova s-a declarat profund îngrijorată de pericolul iminent pentru viața și securitatea persoanelor, precum și de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, în privința administrației rețelei de licee „Orizont”.

De asmenea, fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova a solicitat explicații privind acțiunile întreprinse astăzi de SIS în legătură cu directorul liceului moldo-turc Orizont și a altor 5 profesori care activează în aceeași instituție de învățământ. 

Operațiunea SIS a fost comentată și de Secretarul de Stat al Ministerului Justiției. Nicolae Eșanu, care își exprimă speranța ca „în mapele SIS există documente solide care justifică expulzarea cetățenilor turci”, în caz contrar, Moldova riscă să piardă un nou dosar la CtEDO.

 În schimb, președintele țării, Igor Dodon, acuză presa de standarde duble și spune că „au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice”. 

 Zeci de actualizări pe minut, mii de tweeturi cu hashtagul #MoldovaStopExtradition apar pe rețeaua de socializare Twitter. Majoritatea celor care postează își exprimă îngrijorarea și apelează la instituțiile și mass-media internaționale.

Președintele Parlamentului Andrian Candu a solicitat organizarea unor audieri parlamentare în cazul expulzării din țară a celor șapte cetățeni turci, iar Pavel Filip a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să ia toate măsurile necesare pentru desfășurarea în continuare a procesului de studii în liceul privat, în care activau cei șapte cetățeni turci expulzați astăzi din Republica Moldova.

Prima reacție a venit de la Amnesty International Moldova, care s-a declarat profund îngrijorată de pericolul iminent pentru viața și securitatea persoanelor, precum și de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, în privința administrației rețelei de licee „Orizont”.

Mai apoi, au venit zeci de mesaje pe rețelele de socializare din partea profesorilor, părinților și ai elevilor. 

Zeci de actualizări pe minut, mii de tweeturi cu hashtagul #MoldovaStopExtradition apar pe rețeaua de socializare Twitter. Majoritatea celor care postează își exprimă îngrijorarea și apelează la instituțiile și mass-media internaționale.

De asemenea, zeci de persoane, printre care și rudelor celor expulzați, au protestat pe Aeroportul Chișinău până seara târziu, în speranța de a afla noi informații.

În schimb, reacțiile oficialilor au venit seara, iar din ele se subînțelege că operațiunea a avut loc deja cu succes, ceea ce ar însemna că cetățenii turci au fost expulzați.

Președintele țării, Igor Dodon, acuză presa de standarde duble și spune că „au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice”. 

Președintele Parlamentului Andrian Candu a solicitat organizarea unor audieri parlamentare în cazul expulzării din țară a celor șapte cetățeni turci, iar Pavel Filip a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să ia toate măsurile necesare pentru desfășurarea în continuare a procesului de studii în liceul privat, în care activau cei șase cetățeni turci expulzați astăzi din Republica Moldova.

Operațiunea SIS a ajuns în atenția UE. Astfel, șapte eurodeputați au trimis o scrisoare către președintele Igor Dodon și prim-ministrului, Pavel Filip,  prin care solicită eliberarea urgentă a profesorilor reținuți. În acest sens, dânșii susțin că situația dată este o încălcare a drepturilor omului, iar autoritățile nu dau nicio explicație.

De asemenea, cu o reacție dură în acest sens, a venit și comisarul european pentru negocieri de extindere și politică de vecinătate, Johannes Hahn, menționând că Guvernul și autăritățile moldovenești ar trebui să respecte statul de drept.

Și în presa română, subiectul este pe larg mediatizat, Mustafa Oz, directorul unui liceu bucureştean,finanţat de organizaţia Lumina, care susţine şi instituţia din Moldova, spune că acuzaţiile sunt un "serviciu" pentru Recep Erdogan.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.