Streleț: La BNM se cer schimbări, sistemice, de atitudine și de persoane

Premierul Valeriu Streleț susține că la BNM se cer schimbări, sistemice, de atitudine și de persoane, iar asta în contextul în care instituția nu şi-a făcut cu toată diligența meseria și că BNM nu a uzat instrumentele pe care le-a avut.

Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unui interviu pentru europalibera.org.

Streleț: La BNM se cer schimbări, sistemice, de atitudine și de persoane
(Foto: UNIMEDIA/ Igor Rotari)

„Vom decide împreună cu colegii noştri din Parlament, din cauză că nu e de competenţa Guvernului să opereze modificări în structura conducerii BNM. Mandatele celor care conduc Banca Naţională a Moldovei sunt de o înaltă stabilitate, şi e bine să fie aşa, dar totodată trebuie să nu aibă absolut niciun fel de afilieri politice.

De aceea, îndată cum se va deschide sesiunea parlamentară, voi insista cu colegii noştri să facem lumină, să fie făcute audieri în plenul Parlamentului, să ascultăm încă o dată argumentele conducerii Băncii Naţionale a Moldovei. Întrucât consecinţele sunt dramatice, din păcate. Nouă toate problemele ne-au venit din sectorul financiar-bancar”, a declarat Streleț.

Pub

Acesta a ținut să reitereze importanța depolitizării BNM, Procuraturii Generale și Agenţiei Naționale pentru Siguranţa Alimentelor. Mai mult, Streleț a menționat că, după revenirea din vacanță a Parlamentului,le va aminti colegilor săi să demareze cât mai urgent acest proces.

„Cât ţine de Agenţia Națională pentru Siguranța Alimentelor, este o entitate executivă şi ea va fi sub o monitorizare specială a mea, ca prim-ministru, deoarece este în subordinea mea directă. Aici îmi voi asuma toată responsabilitatea”, a conchis sursa.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub