Schimbări în conducerea Interakt, compania ce deține portalurile de știri UNIMEDIA și VESTI.MD

În cadrul „Interact Media” SRL au fost operate schimbări la nivel de conducere a companiei. 

Vasile Galușca, managing director Interakt, a anunțat asociații despre decizia sa de retragere din organele de conducere: „Mă retrag din managementul executiv al companiei cu scopul lansării unei noi afaceri. Mă voi implica activ la nivel de board şi strategie".
Schimbări în conducerea Interakt, compania ce deține portalurile de știri UNIMEDIA și VESTI.MD
Schimbări în cadrul Interakt (Foto: UNIMEDIA)

Potrivit deciziei Adunării Generale a asociaților, Tudor Darie va deține funcția de managing director Interakt și va fi responsabil de managementul administrativ al companiei. Acesta a renunțat la funcțiile deținute anterior în cadrul altor instituții. Dumitru Ciorici își continuă activitatea în calitate de director editorial și va fi responsabil de coordonarea conținutului portalului de știri UNIMEDIA. Cei doi vor depune efort în anul 2013 pentru ca Interakt să îmbunătățească calitatea produselor sale și să-și extindă activitatea pe alte segmente ale afacerilor online. 

Amintim că Interact Media îşi propune să devină cea mai competitivă companie din Republica Moldova în domeniul new-media. În acest sens, Interact Media lansează şi dezvoltă produse new-media, care tind să fie lideri pe segmentul lor de piaţă. Interact Media deţine portalurile de ştiri UNIMEDIA și VESTI.MD, agenţia de publicitate AdCenter, platforma comunicatelor de presă iComunicat şi platformă de bloguri, opinii şi comentarii VoxReport.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub