Citește toate știrile la acest subiect

Reacția Partidului Democrat, după demisia lui Chirtoacă: Este un lucru firesc după ce a fost discreditat moral și profesional

Demisia lui Dorin Chirtoacă este firească după ce a fost discreditat moral și profesional, fiind cercetat într-un dosar penal și suspendat din funcția de primar - aceasta este reacția Partidului Democrat din Moldova, după ce primarul suspendat al capitalei și-a anunțat demisia și a depus o cerere în acest sens.

Reacția Partidului Democrat, după demisia lui Chirtoacă: Este un lucru firesc după ce a fost discreditat moral și profesional
(Foto: UNIMEDIA)

„Demisia este un lucru firesc făcând referire la practica internațională, dat fiind faptul că Dorin Chirtoacă a fost discreditat moral și profesional, fiind cercetat într-un dosar penal și suspendat din funcția de primar. Mai mult, a condus și la faptul că Primăria Chișinău a ajuns o instituție cu un nivel ridicat de corupție, lucru recunoscut nu doar de chișinăuieni, ci de toți cetățenii Republicii Moldova”, a declarat, pentru UNIMEDIA,  purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova, Vitalie Gamurari.

Cât despre acuzațiile adus de Chirtoacă la adresa PDM, Gamurari susține:

Pub

„Ne-am obișnuit ca PDM să fie acuzat de persoanele cercetate penal, iar politizare faptelor incriminate poate împiedica activitatea organului de urmărire penală. Ar fi bine să-și rezolve problemele în instanța de judecată, demonstrându-și nevinovăția. 2018 este un an electoral, de aceea se fac astfel de declarații”.

Menționăm că Dorin Chirtoacă a declarat că decizia de a-și da demisia a fost luată pentru a „strica jocul guvernării”.

 „Cetățenii Chișinăului au înțeles că e vorba de uzurparea puterii. Cetățenii vor un primar ales. Nu am cum să revin la pentru că sunt legat la mâini și picioare de către guvernare. Trebuie întreprinși alți pași. Nu sunt sigur care că vor fi alegeri, pentru că ei o să blocheze.

Dacă nu mă pot întoarce la serviciu sunt nevoit să renunț. Partidul Democrat sunt împotriva acestor alegeri și ei vor să își păstreze primarul lor, Silvia Radu, până în 2019”, a declarat Chirtoacă.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub