Protest în rândul angajaţilor Google, după ce compania americană a acceptat implicarea într-un proiect cu aplicaţii militare

Numită Project Maven, iniţiativa pornită de US Department of Defense vizează dezvoltarea de tehnologii AI pentru procesare vizuală a imaginilor filmate cu ajutorul dronelor militare.

Protest în rândul angajaţilor Google, după ce compania americană a acceptat implicarea într-un proiect cu aplicaţii militare
(Foto: go4it.ro)

Reacţionând la anunţul surpriză, mai mult de 3100 angajaţi Google au semnat o petiţie, solicitând CEO-ului Google Sundar Pichai să reconsidere implicarea companiei în acest proiect. „Google nu ar trebui să fie în industria războiului”, sunt de părere angajaţii companiei americane.

Pornit în luna aprilie a anului trecut, Project Maven utilizează software-ul TensorFlow, dezvoltat pentru analizarea şi catalogarea imaginilor din albumele Google Photos în funcţie de conţinutul acestora. Potrivit reprezentanţilor Google, contribuţia adusă în cadrul Project Maven este una non-ofensivă, în sensul că tehnologia nu va servi la „operarea sau controlarea dronelor” şi „nu va folosi la lansarea de armament”. În cazul de faţă, tehnologiile dezvoltate de Google ar urma să folosească la evidenţierea elementelor de interes din imagini şi trimiterea acestora spre analiză suplimentară folosind personal calificat, scrie go4it.ro.

Pub

Cu toate acestea, există temeri că asocierea dintre Google şi entităţi implicate în dezvoltarea de tehnologii cu aplicaţii militare este de natură să lezeze imaginea companiei, după mulţi ani în care Google a respins cu fermitate orice posibilitate de asociere cu industria de armament. Spre exemplu, în anul 2013 Google a refuzat oferta de finanţare primită din partea agenţiei DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), apărută în urma achiziţionării mai multor companii din domeniul roboticii, cu legături în sfera organizaţiilor militare de cercetare.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub