Pro TV vs. Vlad Filat: Angela Gonța explică decizia luată în acel moment crucial pentru carieră

Prezentatoarea de știri de la TV8 a explicat de ce a plecat de la postul de televiziune, PRO TV. Potrivit acesteia, ea fost nevoită să aleagă între soțul său, Vlad Filat, și job-ul pe care îl avea.

„În acel moment eu am luat decizia să renunț la cariera mea, pentru că mi se părea două lucruri incompatibile. Eu am ales să rămân, nu în memoria  telespectatorilor, ci pentru mine să fiu un jurnalist corect și așa să rămân.

Dacă mi-am dorit acest lucru, da, recunosc, mie mi-a fost foarte dor pentru că asta au fost o renunțare, forțată, adică eu nu am plecat pentru că m-am săturat sau pentru că nu-mi era drag, eu am plecat pentru că așa trebuia. Eu consider pană în ziua de astăzi că am făcut o decizie corectă, pentru că cred eu că doar așa oamenii și-au respectat această încredere față de mine.

Pub

Deși la modul practic, eu cred că se poate de făcut jurnalism și în astfel de conjunctură,  pentru că pui niște reguli în casă „nu vorbim despre asta, nu vorbim despre asta”, fiecare își vede de treaba lui și le respectă.  Dar ca  percepție, ca idee, lăsa un pic de prezumție, pune la îndoială. Și atunci eu am vrut sa evit absolut orice.

Reporter: dar  în fond tu ai ales dragostea. AG: Da! cred că... Nu știu dacă dragostea dar mai corect atitudinea  profesională”, a declarat Angela Gonța în cadrul emisiunii OptMart SRL.

OptMart SRL este un Talk-show cu 4 moderatoare care împreună cu un invitat în fiecare ediție dezbat cele mai actuale teme ale societății. Abordează subiectele tabu și provoacă publicul la o discuție sinceră despre relația femeie-bărbat, compromisul dintre carieră și familie și multe altele! Emisiune își propune să dezmintă stereotipurile și să vorbească fără menajamente despre mentalitatea în Republica Moldova!

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub