Prima școală din Moldova a votat o declarație de unire cu România. Gimnaziul din satul Bogzești a semnat documentul

După ce peste o sută de localități din Republica Moldova au semnat Declarația simbol de Unire, iată că și prima școală a făcut același lucru. Opt profesori de la gimnaziul din satul Bogzeşti, Teleneşti, au semnat documnetul.

Prima școală din Moldova a votat o declarație de unire cu România. Gimnaziul din satul Bogzești a semnat documentul
(Foto: adevarul.md)

„Prin prezenţa declaraţie de unire a Republicii Moldova cu România dorim să ne exprimăm voinţa fermă de reîntregire a Neamului şi a Ţării. Având în vedere faptul că actuala Republică Moldova a fost constituită nelegetim de către regimul de ocupaţie sovietic, din trupul Basarabiei româneşti, răpită în iunie 1940 de către URSS, considerăm că revenirea la sânul patriei mame România este o dorinţă firească şi legitimă.

Suntem, de asemenea, ferm convinşi că numai într-o Românie neîntregită, membră a UE şi NATO, vom reuşi să ne făurim o viaţă mai bună pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Această declaraţie de unire este o datorie de onoare a noastră întrucât satul Bogzeşti a avut doi reprezentanţi în Sfatul Ţării, care au votat unirea din 27 martie 1918: Mihai Minciună şi Vasile Mîndrescu”, se arată în textul Declaraţiei.

Amintim că din 23 ianuarie, până în prezent 108 localități au semnat Declarația de Unire.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub