Noul guvern al Austriei doreşte ridicarea sancţiunilor europene împotriva Rusiei

Noul guvern al Austriei va întreprinde acţiuni în Europa pentru a ridica sancţiunile impuse Rusiei ca urmare a conflictului din estul Ucrainei şi va contribui, de asemenea, la reducerea tensiunilor dintre Occident şi Rusia, potrivit programului de guvernare pentru perioada 2017-2022, relatează Tass.

Noul guvern al Austriei doreşte ridicarea sancţiunilor europene împotriva Rusiei
(Foto: mediafax.ro)

"Neutralitatea Austriei este un factor fundamental care ar trebui luat în considerare în toate acordurile internaţionale. Implicarea în politica globală este inclusă în interesele naţionale ale unui stat neutru. Austria, având în vedere legătura istorică, ar trebui să reprezinte un loc activ de dialog între Vest şi Est şi să formeze politica de detensionare dintre Occident şi Rusia. Scopul nostru este cooperarea pozitivă pe continentul european. Austria va susţine în mod activ eforturile de reducere a tensiunilor care au apărut în special în privinţa conflictului din Ucraina şi a sancţiunilor şi va depune eforturi pentru rezolvarea conflictului din Ucraina şi din regiune", se arată în programul susţinut de către Cabinetul Sebastian Kurz.

Sebastian Kurz devine cancelar al Austriei şi cel mai tânăr lider politic ales în Europa, în urma unui acord între Partidul Popular (OVP, centru-dreapta, conservator) şi Partidul Libertăţii (FPO, extremă-dreaptă) pentru formarea noului guvern de la Viena.

Pub

150 de persoane şi 38 de entităţi se află pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene, din cauza implicării în anexarea ilegală a regiunilor Crimeea şi Sevastopol de către Rusia.

Alte măsuri ale UE aflate în vigoare ca răspuns la criza din Ucraina includ: sancţiuni economice vizând anumite sectoare ale economiei ruse, în prezent în vigoare până la 31 ianuarie 2018; măsuri restrictive ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei şi a Sevastopolului, limitate la teritoriul Crimeei şi al Sevastopolului, în prezent în vigoare până la 23 iunie 2018.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014, ca urmare a unui referendum, o manevră criticată dur de Occident. Potrivit ONU, peste 6.500 de persoane au fost ucise în Ucraina de la începutul conflictului armat.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub