NewsMaker a publicat copia corespondenței lui Veaceslav Platon cu Serghei Iaralov și Stela Pahomi

NewsMaker a publicat corespondența lui Veaceslav Platon cu vicepreședintele Partidului Democrat Serghei Iaralov și membrul Consiliului de administrație al Moldova Agroindbank, Stela Pahomi. 

Potrivit avocaților lui Platon, această corespondență respinge mărturiile lui Ilan Șor și a Stelei Pahomi despre tranzacția de vânzare lui Șor și lui Vlad Plahotniuc a acțiunilor de la Victoriabank, hotelul "Național", clădirea Asito și Casa modei. Platon spune că a fost plătit pentru aceste active cu bani extrași din Banca de Economii, fapt despre care el nu știa, transmite NewsMaker.

NewsMaker a publicat copia corespondenței lui Veaceslav Platon cu Serghei Iaralov și Stela Pahomi
(Foto: UNIMEDIA)

După ce Curtea de Apel a menținut sentința lui Veaceslav Platon, în care acesta este condamnat la 18 ani de închisoare pentru spălare de bani în cazul furtului miliardului, Platon a decis să furnizeze judecătorilor copia acelei corespondențe. Curtea de Apel, însă, a refuzat să examineze cererea lui Platon, pe motiv că etapa investigației judiciare s-a terminat, relatează NewsMaker.

Pe piața financiară, Stela Pahomi era considerată persoana de încredere a lui Veaceslav Platon.

Pub

Extras din corespondență:

15 octombrie, 2014. Pahomi i-a scris lui Platon că Serghei Iaralov roagă să fie contactat pentru a discuta despre viitoarele înțelegeri.

7 noiembrie, 2014. Platon i-a scris un mesaj lui Pahomi în care întreabă unde este Iaralov, care trebuia să se întâlnească cu ea și Ilan Șor, pentru a discuta înțelegerea. Pahomi a răspuns că Iaralov este la o altă întâlnire, iar Șor tot nu s-a prezentat.

12 noiembrie, 2014. Pahomi i-a scris lui Platon că banii din afacere încă nu au ajuns și a avertizat că notarul Olga Bondarciuk (care figurează în raportul Kroll) va încerca să-l convingă să confirme înțelegerea.

13 noiembrie, 2014. Pahomi i-a spus lui Platon că notarul Bondarciuc așteaptă confirmarea despre vânzarea firmei Alfa Engineering, care deținea hotelul "Național", companiei Ismida Alliance LTD (care potrivit lui Platon, aparțin lui Șor și Plahotniuc).

Potrivit lui Platon, aceste mesaje demostrează că Pahomi a mințit atunci când a declarat în prima instanță că ea nu cunoaște circumstanețele vânzării Alfa Engineering.

În decembrie 2014, Stela Pahomi i-a comunicat lui Platon prin mesaje despre multiplele întâlniri cu unul din șefii Comisiei Naționale a Pieței Financiare, pentru ca acesta să ajute cu permisiunea de a vinde clădirea Asito.

Potrivit lui Platon, și aceste mesaje demostrează că Pahomi a mințit atunci când spunea că nu cunoaște circumstanțele vânzării Asito.

25 decembrie, 2014. Iaralov i-a comunicat lui Platon că anterior nu a putut să se ocupe de situația cu Șor.

29 decembrie, 2014. Pahomi i-a scris lui Platon, că s-a plâns lui Iaralov despre faptul că Victoriabank nu a îndeplinit unele obligațiuni pe active.

Și aici, Platon consideră că aceste mesaje confirmă rolul decisiv al lui Iaralov în activitatea Victoriabank, ca reprezentant al lui Plahotniuc. 

28 ianuarie, 2015. Pahomi a comunicat că întrebarea despre vânzarea clădirii Asito este rezolvată.

18 februarie, 2015. Iaralov i-a comunicat lui Platon că reprezentantul lui Șor, Denis Ulanov, o va suna pe Pahomi referitor la înțelegerile cu acțiunile Victoriabank și clădirile.

3 martie, 2015. Iaralov i-a mulțumit lui Platon că "totul s-a mișcat activ în întrebarea cu clădirile".

21 mai, 2015. Pahomi i-a scris lui Platon că prețul a 38,2% din acțiunile Victoriabank este de 40 milioane de dolari și i-a mai spus despre negocierile la acest subiect cu Iaralov.

Potrivit lui Platon, veridicitatea acestei corespondențe cu Stela Pahomi este demonstrată prin faptul că aceasta este anexată la cauza penală pe numele Stelei Pahomi.

UNIMEDIA amintește că Veaceslav Platon a fost extrădat în Republica Moldova la 29 august curent. La data de 30 august, omul de afaceri a fost plasat în arest pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 13 din capitală.

El este învinuit în două dosare penale, spălare de bani şi delapidări de fonduri în proporţii deosebit de mari. Asta, după ce, în urma perchezițiilor efectuate la Victoriabank, Moldinconbank, Moldova Agroindbank și compania de asigurări ASITO, procurorii anticorupție au ridicat mai multe documente ce ar demonstra conectarea lui Platon la furtul miliardului din sistemul bancar. 

La 29 august Veaceslav Platon a fost extrădat în Republica Moldova.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub