Năstase solicită Procuraturii Generale să inițieze un dosar penal pe numele lui Dodon: „De doi ani vedem doar concerte și colectare de căpșuni”

„Locuiește în castel și aruncă bani în stânga și în dreapta”, reflectă mesajul liderului Platformei DA, Andrei Năstase, care a ținut să menționeze faptul că un funcționar de stat ca Igor Dodon nu poate avea un astfel de salariu. În acest sens, dânsul solicită Procuraturii Generale să inițieze un dosar penal pe numele președintelui în baza art.330/2 Îmbogățire ilicită.

Năstase solicită Procuraturii Generale să inițieze un dosar penal pe numele lui Dodon: „De doi ani vedem doar concerte și colectare de căpșuni”

„Stimați cetățeni,

Ce ar trebui să se mai întâmple ca să vă convingeți că Dodon este vasalul lui Plahotniuc?

Pub

Chiar e nevoie să facem rost de înregistrarea momentului când Igor Nicolaevici ia bani pentru votul dat lui Timofti sau pentru organizarea protestelor?!

Întreaga carieră politică a președintelui actual este construită pe minciună și trădare. El l-a trădat pe Voronin după ce a primit carnetul de membru al PCRM din mâna acestuia. A declarat că Uniunea vamală nu are nicio perspectivă, iar după un timp a afirmat că Moldova nu poate supraviețui în afara ei. Dodon a colaborat extrem de eficient prin persoana cumătrului său, Viorel Melnic, cu Șor, care i-a finanțat Campania electorală pentru Chișinău în 2011.

În Campania prezidențială acest individ ne cerea să semnăm că nu vom colabora cu PD. Dar în cei doi ani de când este președinte, Dodon l-a ajutat mereu pe Plahotniuc să-și rezolve problemele de strategie.

Inamovibilitatea Procurorului General, numirea în funcție la Moldova – Gaz a lui Vasile Botnari, confirmarea tuturor judecătorilor și a ambasadorilor, schimbarea sistemului de vot, aprobarea schemei frauduloase de construcție a Arenei Sportive, care va prejudicia statul cu circa un miliard de lei. Nicio adresare televizată către populație pe marginea situației dezastruoase din țară. Nicio alocuțiune în Parlament. Niciun protest organizat împotriva regimului.

De doi ani vedem doar concerte, vânătoare, curse cu ATV-ul, colectare de căpșuni, oferire generoasă a distincțiilor de stat și vacanțe opulente. Iată lista activităților lui Dodon în calitate de președinte al RM.

În programul său electoral Igor Dodon jura că va găsi și va întoarce în țară miliardul furat și nu va admite ca cetățenii să restiuie acești bani din buzunarul lor. Dar de facto el nu a ripostat în niciun fel, nu a încercat măcar să inițieze un referendum legislativ de abolire a legii care prevede restituirea în volum dublu a banilor furați de către contribuabili.

Codul Electoral îi conferă președintelui dreptul de a face acest lucru! Mai mult, nu demult Dodon a promulgat legea năbădăioasă despre amnistia capitalului, deschizând calea legalizării banilor furați și spălării lor cu doar 3% din total. După această acțiune putem să afirmăm cu certitudine că Igor Dodon este complice la „jaful secolului”.

Oare chiar câteva vizite la Putin fără niciun rezultat concret în beneficiul moldovenilor pot prevala asupra faptului că Dodon este un președinte-marionetă, care nu a făcu absolut nimic în doi ani pentru a stopa degradarea situației din țară?

În concluzie voi atrage atenția cetățenilor asupra unui singur fapt.

Toată viața sa Dodon a fost un funcționar de stat. Dar uitați-vă în ce castel locuiește, cum aruncă cu bani în stânga și în dreapta. Cum poți să trăiești astfel cu un salariu de funcționar public?

Iată de ce solicit ca Procuratura Generală să inițieze neîntârziat dosar penal pe numele președintelui în baza art.330/2 Îmbogățire ilicită.

Solicit ca această postare să fie considerată drept o cerere oficială”, a scris Năstase pe pagina sa de Facebook.

De menționat faptul că șeful statului, Igor Dodon, nu a venit cu o reacție la solicitarea lui Andrei Năstase, pe motiv că nu se află la moment în țară. Dânsul fiind în vacanță la Muntele Athos alături de fiu, frate, socialiștii Grigore Novac, Pavel Cordureanu și alții. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub