(foto/video) Titlul obținut de Milsami Orhei, sărbătorit de fotbaliști cu o mega-petrecere alături de fani

FC Milsami-Orhei, deținătoarea Cupei Moldovei, dar și fanii săi au avut parte sâmbătă, 2 iunie, de un concert extraordinar, organizat de conducerea clubului, la cel mai mare centru cultural-familial, OrheiLand. 

(foto/video) Titlul obținut de Milsami Orhei, sărbătorit de fotbaliști cu o mega-petrecere alături de fani

Sute de fani și-au felicitat echipa favorită, întâmpinând-o cu aplauze, iar jucătorii au prezentat Cupa Moldovei, care a ajuns pentru a doua oară la Orhei. Echipa, împreună cu conducerea clubului au fost întâmpinați cu ovații și s-a cântat imnul echipei. 
Fanii s-au aranjat de-a lungul covorului roșu pe care au trecut jucătorii, salutându-i și felicitându-i, în timp ce zeci de focuri de artificii erau lansate în cinstea victoriei și a echipei.

Pub

Vicepreședintele Milsami Orhei, Petru Jardan, a dat asigurări că acesta nu este ultimul titlu pentru Vulturii roșii. „Împreună am adus capitala fotbalistică a Republicii Moldova iarăși la Orhei. În sezonul fotbalistic 2018 sper să aducem și titlul de campion la Orhei”, a declarat el. 

Evenimentul a continuat cu un concert de zile mare la OrheiLand, pentru Milsami Orhei, dar și pentru fanii echipei. Pe scenă au urcat nume îndrăgite precum Brio Sonores, Geta Burlacu, Gândul Mâței, dar și formația care a reprezentat Republica Moldova la ediția din acest an a Eurovisionului - DoReDos. 

FC Milsami Orhei este de două ori deținătoarea Cupei și Supercupei Moldovei în sezonul 2011-2012, deținătoarea Cupei în sezonul actual, dar și titlul de campioană în sezonul 2014-2015.

 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub