(foto) Specialiștii Centrului „BB-Dializă”, despre miturile care dăunează sănătății și sursa de informare care ameliorează calitatea vieții

Miturile nu-și au locul în medicină, mai ales  în nefrologie și dializă. Acestea dăunează grav sănătății și pot duce la situații de-a dreptul tragice, sunt de părere specialiștii Centrului BB-Dializă din Chișinău. În cadrul unei conferințe, medicii au ținut să puncteze greșelile pe care le comit des multe persoane, dar mai ales pacienții cu insuficiență renală, iar pentru o informare adecvată le recomandă să acceseze noul portal destinat persoanelor interesate de afecțiunile renale: dializa.md

Astfel, medicii Centrului performant de dializă din Chișinău, după mai bine de doi ani de la deschiderea acestuia,  au trecut în revistă principalele mituri cu care se confruntă în activitatea lor de zi cu zi, mituri care le afectează simțitor calitatea sănătății pacienților viața cărora depinde de aparatul de dializă, dar și a celor care se află în grupul de risc.

(foto) Specialiștii Centrului „BB-Dializă”, despre miturile care dăunează sănătății și sursa de informare care ameliorează calitatea vieții

Potrivit lui Petru Cepoida, medic șef al Centrului BB-Dializă, este greșit să crezi că dacă  nu te doare nimic înseamnă că ești sănătos, în condițiile în care bolile de rinichi au o evoluție asimptomatică, silențioasă. „Când apar durerile, deja poate fi prea târziu. Rinichii nu mai lucrează și persoana trebuie să fie inclusă în dializă”, a atenționat Cepoida.  

Ei, și dacă împărtășiți convingerea că de boli de rinichi suferă doar bătrânii, vă aducem la cunoștință că sunteți victima unui mit. Cel puțin 10 % din pacienții cu insuficiență renală în stadiul terminal, care de trei ori pe săptămână vin la Centrul de Dializă pentru a face procedura de substituție a funcției renale, numită dializa, sunt tineri (!). Printre aceștia este și Greorghe Carauș. Tânărul a fost diagnosticat cu insuficiență renală la vârsta de doar 10 ani. Povestea lui de viață legată de aparatul de dializă este o combatere a încă unui mit: în dializă nu trăiești decât câteva luni. Gheorghe are mai mult de 10 ani de când frecventează Centrul de Dializă și în pofida la toate greutățile reușește să fie un suport pentru părinți și să îi facă să fie mândri de el.

(foto) Specialiștii Centrului „BB-Dializă”, despre miturile care dăunează sănătății și sursa de informare care ameliorează calitatea vieții

Un alt fals: diagnosticarea bolilor renale cronice este scumpă și solicită efectuarea mai multor investigații. Medicul șef a exeplificat că verificarea ureei și creatininei în sânge, o analiză care determină starea rinichilor, într-un laborator privat nu costă mai mult de 60 de lei, dar dacă este făcută cel puțin odată în jumătate de an ne permite să intervenim la timp în cazul unei complicații renale.

„La peste 90% din pacienți diagnosticarea solicită un număr limitat de analize și investigații simple, accesibile inclusiv la nivel raional”, a mai adăugat Cepoida.

(foto) Specialiștii Centrului „BB-Dializă”, despre miturile care dăunează sănătății și sursa de informare care ameliorează calitatea vieții

Nu este adevărat faptul că pacientul dializat nu poate avea o viață practic obișnuită. O dovadă în acest sens este și flash-mobul „Hey, ai grijă e rinichii tăi”, de acum un an, în cadrul căruia pacienții Centrului de Dializă au dansat pentru a sensibiliza opinia publică despre importanța verificării stării rinichilor.

Specialiștii Centrului afirmă că procedura de substituție a funcției renale efectuată în condiții moderne, îmbinat cu tratamentul corect, un stil de viață corespunzător și o alimentație echilibrată, ultima fiind de o importanță vitală pentru pacienții incluși în dializă permit o ameliorare semnificativă a stării de sănătate și a calității vieții persoanelor diagnosticate cu boli de rinichi în stadiul terminal. Iar pentru a nu mai cădea pradă miturilor care abundă inclusiv spațiul virtual, compania BB-Dializă a lansat primul portal informațional despre dializă, cu o denumire cît se poate de simplă : www.dializa.md

„Pacienții noștri trebuie să aibă la dispoziție toată informația necesară, astfel să nu mai cadă în capcana miturilor care dăunează sănătății. Îmbunătățirea calități vieții lor este în strânsă legătură inclusiv cu nivelul lor de informare. Pentru a avea parte de o informație veridică nu au decât să acceseze site-ul dializa.md”, a spus brand managerul Centrului BB-Dializă, Svetlana Chiţanu.

Potrivit datelor oficiale în R. Moldova sunt circa 600 de pacienți incluși în dializă, dintre care peste 500 sunt beneficiarii Centrelor „BB-Dializă” din Chișinău și Bălți, deschise în cadrul proiectului de parteneriat public privat pentru servicii de dializă în R. Moldova.

(foto) Specialiștii Centrului „BB-Dializă”, despre miturile care dăunează sănătății și sursa de informare care ameliorează calitatea vieții

Misiunea partenerului privat, reprezentat de compania „BB-Dializă”SRL este asigurarea la nivel național cu servicii de dializă centrate pe nevoile pacienților diagnosticați cu boli de rinichi în stadiul terminal. Sloganul companiei este „Parteneriat pentru viață”.

 

 

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.