(foto) Igor Dodon împreună cu Prima Doamnă, în Federația Rusă. Care a fost scopul vizitei

Șeful statului, Igor Dodon, împreună cu Prima Doamnă, au efectuat o vizită de lucru în Federația Rusă. Un anunț în acest sens a fost făcut pe pagina sa de Facebook.

(foto) Igor Dodon împreună cu Prima Doamnă, în Federația Rusă. Care a fost scopul vizitei
(Facebook)

„Am sosit cu o vizită de lucru de două zile în oraşul Omsk, la invitaţia bunului meu prieten, guvernatorul regiunii Omsk, Aleksandr Burkov.

Agenda vizitei prevede participarea la manifestările organizate cu prilejul Zilei oraşului, o întrevedere cu primarul orașului Omsk, Oksana Fadina, cu guvernul şi cu oamenii de afaceri din Omsk, precum şi cu mitropolitul de Omsk şi Tavricevsk Vladimir.

Pub

Fotografia postată de Igor Dodon.

În cadrul întrevederilor, vom aborda subiectul privind o eventuală cooperare între regiunea Omsk şi unul dintre raioanele Republicii Moldova.

Pentru ţara noastră este oportună stabilirea relaţiilor de parteneriat cu Federaţia Rusă şi cu regiunile acesteia. Sunt convins că interacţiunea noastră cu regiunea Omsk va fi un exemplu bun în acest sens”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Fotografia postată de Igor Dodon.

UNIMEDIA amintește că acum o săptămână Igor Dodon a mai efectuat o vizită în Federeația Rusă, în regiunea Rostov, unde a participat la inaugurarea solemnă a monumentului Petru I şi Dimitrie Cantemir.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub