(foto) Ce fel de șarpe gigant a fost văzut la Ungheni? Opinia specialiștilor

Șarpele cu lungimea de aproape doi metri, care a fost găsit de către polițiștii de frontieră de la PTF Ungheni atârnat într-un copac ar putea fi o specie de reptilă care nu se întâlnește în Republica Moldova și poate fi periculoasă pentru om.

Foto: UNIMEDIA

Contactat de UNIMEDIA, medicul veterinar de la Grădina Zoologică din capitală, Natalia Baicev spune că, pe baza pozelor e dificil de spus exact ce specie de șarpe este, dar nu exclude că ar fi aproape de specia de Anaconda și este periculos pentru persoanele care se află în apropierea acestuia. 

De asemenea, medicul spune că șarpele, cel mai probabil, ar putea să fi evadat de la o persoană care deține astfel de reptile în regiune.

Natalia Becciev roagă ca persoanele aflate în regiune să fie atenți și să nu să se apropie de reptilă.

(foto) Ce fel de șarpe gigant a fost văzut la Ungheni? Opinia specialiștilor

Țurcan Vladimir din cadrul laboratorului Teriologie, Herpetologie si Paleozoologie a Institutului de Zoologie a declarat pentru UNIMEDIA că acesta este Șarpele lui Esculap.

 Potrivit Wikipedia, „este un șarpe neveninos din familia colubride (Colubridae) răspândit în centrul și sudul Europei (inclusiv în România și Republica Moldova), în jurul Mării Caspice, în Turcia, Armenia, Caucaz. În România trăiește în toate provinciile țării, acolo unde găsește condiții favorabile de trai și este ocrotit prin lege. Îi place căldura. Preferă pădurile cu teren uscat și porțiunile însorite, rariștile de foioase cu luminișuri, coastele stâncoase cu tufișuri, ruinele invadate de vegetație. Este un șarpe mare cu o lungime de până la 2 m. Are un aspect zvelt, capul mic și îngust, coada lungă și subțire. Spatele este brun cu mulți solzi dungați în lung cu alb. Pe laturile capului are două pete gălbui. Abdomenul este alb-gălbui. Are o dunga închisă între ochi și colțul gurii. Se mișcă lent, dar se cațără foarte bine în copaci. Când este prins, se repede furios și mușcă. Exemplarele tinere și semiadulte se hrănesc cu șopârle, iar adulții cu rozătoare (șoareci, șobolani) și mamifere insectivore (cârtițe). Împerecherea are loc în mai-iunie. La o lună după acuplare, femela depune 5-8 ouă albe, alungite. Puii eclozează în luna septembrie și au o lungime de 22-25 cm. Este simbolul medicinei și farmaciilor”.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.