(foto) Apple a dezvăluit „accidental” o imagine cu noul iPhone X Plus

Apple a dezvlăuit „accidental” schițe sau chiar imagini explicite cu unul sau toate cele trei iPhone X pe care are de gând să le lanseze anul acesta.

(foto) Apple a dezvăluit „accidental” o imagine cu noul iPhone X Plus
(Foto: businessinsider.com)

Imaginea dezvăluie o schiță de exemplificare în care se vorbește despre iOS 12 versiunea beta, care va fi lansată luna aceasta. Nu poți să prezinți un sistem de operare nou pe un model vechi, nici măcar pe actualul iPhone X. Prin urmare, a fost dezvăluită o schiță a unul nou iPhone și pare a fi vorba despre acela care va avea cel mai mare ecran, scrie playtech.ro.

Eroare sau nu din partea Apple, cert este că imaginea este una dintre puținele de până acum care confirmă că un iPhone X Plus cu displayul de 6,5 inci chiar va exista.

Pub

Imaginea este departe de a fi lămuritoare, dar, cu siguranță este vorba de un iPhone X, cu margini mai subțiri în jurul ecranului imens, dar cu aceeași crestătură, ba chiar, s-ar putea să fie una ceva mai mare, având în vedere că displayul nu va mai fi tot de 5,8 inci.

 

 

Viitorul telefon va fi mai înalt și mai lat decât actualul iPhone X, iar utilizatorul care a identificat schema, Guilherme Rambo, a realizat și o stilizare a acesteia, ca să-ți faci o ideea mai bună despre felul în care ar trebui să arate viitorul iPhone X Plus.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub