(doc) „Fa Zină, e-o pe asta și ridic-o în Patologie, să nu-ni moară la mine la smenă”. Poveștile îngrozitoare prin care au trecut mamele în timpul nașterii

Povești parcă desprinse dintr-o altă lume. Comportament inumat din partea lucrătorilor medicali, tratament incorect, neglijență și neprofesionalism care a dus la traume psihologice, copii născuți cu probleme și chiar pierderea copiilor, toate au fost povestite cu durere de către femeile care au avut de suferit din vina personalului medical din Republica Moldova.

Partea tristă e, pe lângă faptul că aceste femei au fost marcate pe viață de groaza prin care au trecut, până astăzi nimeni nu a fost pedepsit.

(doc) „Fa Zină, e-o pe asta și ridic-o în Patologie, să nu-ni moară la mine la smenă”. Poveștile îngrozitoare prin care au trecut mamele în timpul nașterii
imagine simbol (Foto: biovoicenews.com)

Din poveștile femeilor care au prins curaj și au scris, retrăind acea teroare, observăm că de mai bine de 20 de ani aceleași lucruri se repetă. Ce au în comun declarațiile mamelor este comportamentul manifestat de personalul medical, indiferența față de paciente și corupția.

După ce am născut mi-au lăsat un tampon de vată în vagin. La vreo șase zile deja mirosea de la mine insuportabil. Atunci am căpătat o infecție cu care încă lupt. S-a întâmplat acum doi ani și patru luni la maternitatea din Hîncești”, povestește o femeie.

Pub

Cazul a avut loc în 2005. La 12 săptămâni, pentru a mă ”pune la evidență”, m-am programat la L.C., medicul de familie de la Policlinica nr. 3. Prima întrebare care mi-a adresat-o: ”Îți dau îndreptare la avort?”

Menționez că era prima sarcină, aveam 25 de ani, eram căsătorită de 1,5 ani. Pe parcursul sarcinii, ignorare totală, nu reacționau nici la plângeri... Când am mers să nasc, la secția de internare a Spitalului nr.1, moașa de gardă (păcat nu s-a  prezentat pe nume, dar vocabularul select o caracterizează... Numai fraza ”Nu-ni ragi, când te-ai f**ut nu ai zgherat, da amu ni-o fași aișea pi prințăsa?”, după care a urmat fraza către infirmieră ”Fa Zină, e-o pe asta și ridic-o în Patologie, să nu-ni moară la mine la smenă”. După naștere, ”medicul de familie” nu s-a arătat timp de o lună și nu a făcut patronajul nou-născutului, însă în cartela copilului prima vizită este scrisă data de 8 august, a doua zi după ce am născut”, spune Angela, o altă femeie victimă a incompetenței.

„Find însărcinată am avut o consultație la doamna medic N. Mi s-a spus că sunt însărcinată și am fost trimisă la ecografie. Ecograful, al rândul lui, mi-a spus că am pierdut embrionul și ”nu se știece crește în burta mea”. Aveam 17 ani pe atunci, aveam nunta programată si eram cu viitorul soț. Am început să plâng. M-au programat pentru ziua de sâmbătă să fac avort, trebuia să achit 800 de lei. Pentru că simptomele erau ca la o sarcină normală, în ultimul moment, înainte să ies din casă pentru a merge la avort am sunat medicul și am întrebat de alt ecograf, i-am zis că nu sunt sigură de ceea ce mi s-a spus până acum. Am mers la alt ecograf și acolo m-au felicitat. Sarcina de fapt decurgea bine. Dacă nu mergeam la alt ecograf sau pur și simplu nu aveam bani să repet ecografia, fetița mea cu ochi albaștri nu era lângă mine acum. Eram și eu un copil, nu cred că pentru 800 delei trebuiau să-mi facă asta. Se întâmpla în 2006, la Maternitatea nr.1 din Chișinău”, își povestește istoria Tatiana.

Mai jos prezentăm declarația femeilor care au avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical din Republica Moldova în domeniul prenatal și poveștile de viață ale acestora. Atenție, pot afecta emoțional.

Menționăm că această declarație însoțită de istoriile trăite ale femeilor a fost înregistrată astăzi la Guvern.

Inițiativa aparține unui grup de tinere activiste civice și este susținută de câteva zeci de organizații naționale și internaționale.

Inițiativa vine după ce femeie ar fi fost lăsată să nască în veceul Institutului Mamei și Copilului din Chișinău.

UNIMEDIA amintește că în urma cazului care a avut loc la Institutul Mamei și Copilului, mai multe persoane, medici și asistenți medicali, implicate în caz au fost suspendate din serviciu pe durata desfășurării anchetei, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Ulterior Poliția a deschis un dosar pentru neglijență în serviciu pe numele mai multor medici de la Institutul Mamei și Copilului.

În urma acestui caz, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale l-a sancționat pe directorul Institutului Mamei și Copilului (IMC), Sergiu Gladun.

 Directorul Institutului Mamei și Copilului a declarat că șeful Secției Ginecologie urmează a fi eliberat din funcție. De asemenea va fi eliberată din funcție și asistenta medicală care a avut un comportament neglijent și inuman față de pacientă, precum și moașa principală din cadrul instituției. Mai mult, medicul care a fost de gardă în ziua resctivă și medicul centrului prenatal vor fi sancționați cu mustrare aspră.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub