Declarații scandaloase, despre corupție și șantaj în Spitalul Municipal nr.1, de la medicul care a fost bătut de către soțul unei paciente

Acum 11 zile șefa secției de Terapie de la Spitalul Municipal nr.1, Ala Valenga, a fost internată în spital cu numeroase traumatisme. Aceasta a fost bătută de către soțul unei paciente, care a decedat. Medicul acum încearcă să demonstreze că nu a fost protejată la locul de muncă, iar administrația își dorește să se detașeze de acest scandal, scrie sanatateinfo.md.

Declarații scandaloase, despre corupție și șantaj în Spitalul Municipal nr.1, de la medicul care a fost bătut de către soțul unei paciente
(Foto: facebook.com/ Ala Valenga)

Într-un interviu acordat pentru sursa citată, Ala Valenga susține că acum e momentul ca fiecare doctor să se salveze pe sine prin a spune adevărul despre condițiile în care muncesc. Medicul povestește despre conflictele sale cu administrația, inclusiv despre cazul cearșafurilor noi scoase de sub pacienți, după o lansare oficială a unei secții după renovare, unde presa a fost chemată să vină să filmeze. Declarațiile medicului sunt scandaloase și fac referire la corupție și șantaj:

Doamnă Valenga, a trecut mai bine de o săptămână de la incident. Cum sunteți? V-ați întors la spital? Ați fost contactată de administrația spitalului în aceste zile?

Pub

Nu am fost la serviciu, mă ocup de starea mea fizică și psihică. Dacă starea fizică mai poate fi îmbunătățită, apoi psihic este mult mai complicat. Încerc să nu cedez. Sunt telefonată într-una și invitată la diverse emisiuni, dar eu nu sunt gata să ies să vorbesc pe această temă. Pe de altă parte, sunt susținută foarte mult de colegii mei care îmi scriu în particular. Eu vreau să ies din această situație cu demnitate, să nu fiu blamată de colegii mei care nu vor să iasă să vorbească și nici de societate, precum că eu n-aș face suficient pentru pacienți.

Șeful spitalului, Iurie Dondiuc, v-a telefonat să vă întrebe măcar cum vă simțiți?

Nu, din administrație nu m-a sunat nimeni. Ultimul sunet a fost în ziua când s-a întâmplat, pe data de 10 martie. Eu deja mergeam în drum spre casă. Eu l-am întrebat (n.r. – pe Iurie Dondiuc) de ce pacienta respectivă a ajuns la noi... Pacienta nu era pentru Terapie. La întrebarea de ce așa s-a întâmplat el a spus că așa e societatea și că noi nimic nu putem face.

De ce pacienta a fost adusă în secția pe care o conduceți?

Pacienta avea boală cardiacă. Nu pot toți cardiacii să ajungă la noi. Dacă ei ar ajunge în Terapie, n-ar mai fi nevoie de staționare cardiologice. Diagnosticul privind decesul a fost un anevrism disecant de aortă toracală cu tamponada cordului. Eu nu exclud că pacienta era agresată și la domiciliu. Dacă soțul ridică mâna la un doctor și mai și dă în el cu picioarele, atunci chiar nu pot să exclud că ar fi putut fi vorba și de un anevrism post-traumatic. Cauze însă sunt foarte multe. În practica mea de 35 de ani eu am avut așa cazuri cu disecție de aortă. În condițiile spitalului nostru era imposibil de stabilit diagnosticul respectiv, deoarece spitalul nu are un ecocardiograf, măcar și dintre cele  mai simple. Spitalul nu are contracte cu instituții care ar presta așa servicii. Și chiar dacă era un astfel de contract pe data de 9 martie era zi de odihnă, conform hotărârii Guvernului și nimeni nu lucra.

Înțeleg că diagnosticul s-a stabilit post-mortem?

Da. Fiindcă se cere, conform Protocolului, investigații și aparataj pe care noi nu le avem și nu le putem face. Noi nu putem face aortocoronarografia, nu putem face ecocardiografia, nu putem face rezonanță magnetică, ca să investigăm corect pacientul și să-l îndreptăm către asistența medicală necesară. Ea trebuia să ajungă în UPU, unde se face triajul pacienților. Ați văzut că a fost amenajată foarte frumos, cu triaj, în funcție de tipul de urgență: albastru, roșu, galben. Triajul acesta însă nu lucrează. Acolo a fost luat aparatajul din reanimare – cardio-monitoare, cardiografe și aduse toate acolo pentru televiziuni. Cum presa a plecat, cum totul a fost dus înapoi. Și asta toți știu. Zona roșie nu funcționează. Dacă vorbim de zona albastră – mă întreb cine știe dintre pacienți că ei se pot afla în așteptare și 10 ore? Nimeni nu știe. Această zonă albastră este arhiplină de pacienți care încep să strige și să se plângă, dar doctorii nu știu ce să facă și cum să reacționeze. Mă întreb pentru ce a fost făcut acest triaj, dacă cadre medicale nu există? Vă dați seama că există 2 secții de terapie cu pacienți extrem de gravi care rămân de la ora 16.00 până la 8.00 dimineața nemonitorizați pentru că există un singur medic de gardă care este ocupat în UPU? El are solicitări aproape non-stop. Eu vă spun despre lucruri despre care nu ați știut, pentru că nimeni nu le-a spus. Eu vă spun ca să cunoașteți și ca cei responsabili să răspundă pentru asta.

Interviul întreg îl puteți citi pe sanatateinfo.md.

UNIMEDIA amintește că Ala Valenga a fost snopită în bătaie de către soțul unei paciente care a decedatȘefa secției de Terapie s-a ales cu câteva coaste rupte și comoție cerebrală. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub