Citește toate știrile la acest subiect

CNA: Am transmis dosarul lui Vicol procurorilor! Conține 200 de probe!

Centrul Național Anticorupție anunță că a finisat de instrumentat dosarul șefului suspendat al Fiscului, Nicolae Vicol. Potrivit sursei, ofiţerii CNA au prezentat procurorilor 24 volume care conţin 14 dosare penale conexate. 

„La baza concluziilor organului de urmărire penală au fost puse peste 200 de probe. Suplimentar procurorilor le-au fost prezentate 52 de discuri cu interceptări ale convorbirilor telefonice, 12 pachete cu corpuri delicte, inclusiv stick-ul depistat în biroul şefului IFPS cu interceptările telefonice ale subalternei sale”, se spune în comunicatul CNA.
CNA: Am transmis dosarul lui Vicol procurorilor! Conține 200 de probe!
Nicolae Vicol (Foto: servicii.fisc.md)

Centrul anunță că în dosar figurează 10 persoane. „În calitate de bănuiţi în comiterea infracţiunii au fost recunoscuţi şeful adjunct al IFPS, 2 inspectori fiscali, secretarul General adjunct al Guvernului Republicii Moldova, două persoane civile. În calitate de învinuiţi în comiterea infracţiunii au fost recunoscuţi: şeful IFPS, un om de afaceri, un fost angajat al CCCEC şi unul din cadrul CNA (ultimul a fost suspendat din funcţie în baza demersului procurorului)”, se conchide în text.

UNIMEDIA precizează că pe 15 februarie curent Centrul Național Anticorupție a efectuat mai multe percheziții, inclusiv la domiciliul lui Nicolae Vicol, în cadrul unui dosarul inițiat în septembrie 2012 pentru abuz de putere și acte de corupere. Ulterior, în presă au apărut mai multe interceptări ale convorbirilor telefonice ale şefului suspendat al Fisc. Click aici pentru detalii.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub