(audio) „Cârdășia din proces”: Dorin Chirtoacă a publicat o înregistrare din timpul ședinței de judecată

Dorin Chirtoacă, judecat în dosarul parcărilor cu plată, a făcut publică o conversație din timpul ședinței de jduecată de astăzi, care potrivit lui, arată „cârdășia din proces”. 

Foto: UNIMEDIA

Potrivit lui Chirtoacă, procurorul pe caz, „stă dimineața, împreună cu domnul Grozavu și domnul Margineanu, în fața instanței și pun la cale lucrurile, după care domnul Margineanu, la 20 centimetri de capul meu, îi dă de două ori din cap domului procuror, ca să se ridice în picioare și să facă fel de fel de obiecții. Ceea ce înseamnă că au o înțelegere”.

Pe de altă parte, procurorul pe caz, Dumitru Robu, spune că „nu a făcut careva semne” și că „partea apărării dă întrebări nu la obiectul cauzei penale”.

După ședința de judecată de astăzi, Dorin Chirtoacă l-a acuzat pe procuror că l-ar fi amenințat.

„A spus că, dacă voi publica această înregistrare, el îmi va schimba măsura preventivă în arest. Am s-o dau publicității”. 

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.