Accidentul aviatic de la Horești în care a decedat un tehnician: Când a aflat, concubina acestuia a făcut stop cardiac și a murit

Încă o tragedie în familia tehnicianului care a decedat în urma accidentului de pe aerodromul din satul Horești. Concubina acestuia a făcut stop cardiac când a aflat despre cele întâmplate și a decedat.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit colegilor bărbatului decedat ieri, femeia ar fi avut probleme cu inima, iar vestea a distrus-o. Aceasta s-ar fi stins din viață azi dimineață.

UNIMEDIA amintește că un accident între două avioane a avut loc ieri pe aerodromul din satul Horești, raionul Ialoveni. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 60 de ani a decedat.

Inspectorii de la Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova și responsabilii de securitatea ocupațională imediat s-au deplasat la fața locului. S-a constat că inginerul urma să efectueze verificarea tehnică la sol a avionului după reparații, iar în momentul în care a pornit motorul, a accelerat și s-a izbit în altă aeronavă care staționa pe aerodrom. În urma impactului inginerul a decedat.

Raportul de constatare a accidentului de muncă va fi transmis către Inspectoratul de Stat al Muncii, care va efectua investigația propriu-zisă a tuturor circumstanțelor, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de AAC.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.